BUSINESS

Imobiliare mai scumpe cu peste 70%. Analiza Eurostat care dă peste cap speranțele românilor interesați de o nouă locuință

Imobiliare mai scumpe cu peste 70. Analiza Eurostat care dă peste cap speranțele românilor interesați de o nouă locuință
Analiză Eurostat pentru imobiliare Foto: Colaj MediaFlux

Prețurile pentru imobiliare au fost într-o continuă ascensiune în ultimii zece ani. O analiză realizată de Eurostat nu aduce prea multe speranțe pentru românii interesați de achiziționarea unei noi locuințe.

Prețurile pentru imobiliare doar au crescut în ultimii ani

Potrivit ultimei analize Eurostat, prețurile stabilite pe piața imobiliară din țara noastră au crescut cu 74% în zece ani (2015-2025), în timp ce chiriile s-au scumpit şi ele, aproape proporţional, cu 72%. Cele mai mari creşteri ale locuinţelor din Europa se înregistrează în Ungaria, acolo unde, în 2025, apartamentele şi casele s-au vândut de aproape 4 ori mai scump decât în 2015.

În trimestrul al patrulea al anului 2025, prețurile locuințelor în UE au crescut, în medie, cu 5,5%, în timp ce chiriile au crescut cu 3,2% față de trimestrul al patrulea al anului 2024. Comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2025, prețurile locuințelor au crescut cu 0,8%, iar chiriile cu 0,6%.

În ultimii 10 ani, prețurile locuințelor în UE au crescut, în medie, cu 64,9%, iar chiriile s-au scumpit, în medie, cu 21,8%.

În ceea ce privește datele naționale, atunci când se compară trimestrul al patrulea din 2025 cu cel din 2015, prețurile locuințelor au crescut mai mult decât chiriile în 25 dintre țările UE.

Și terenurile agricole sunt la mare căutare. Un articol cu ultimele cifre actualizate poate fi citit aici.

Case cu 74% mai scumpe în România

În această perioadă, prețurile locuințelor au crescut de aproape 4 ori în Ungaria (+290%). Tot la vecinii maghiari s-au scumpit chiriile cel mai mult, ele s-au dublat în 10 ani. Preţurile de pe piaţa imobiliară din România au crescut cu 74% în zece ani (2015-2025), în timp ce chiriile s-au scumpit şi ele, aproape proporţional, cu 72%.

Finlanda a fost singura țară în care prețurile locuințelor au scăzut în această perioadă (-3%).

Grafic Eurostat
Grafic Eurostat

În aceeași perioadă, chiriile au crescut în toate cele 27 de țări ale UE, cea mai mare creștere fiind înregistrată în Ungaria (+109%), urmată de Lituania (+88%) și Irlanda și Polonia (ambele +76%).

Piața imobiliară din România în luna aprilie

În România, prețurile pentru imobile sunt în continuă ascensiune și în luna ce abia a început. Se raportează însă un ritm tot mai inegal între orașe și între segmentul locuințelor noi și cel al apartamentelor vechi. După un prim trimestru complicat, marcat de incertitudini economice, datele Indicelui Imobiliare.ro arată că marile centre urbane își păstrează dinamica, însă cu diferențe semnificative.

La nivelul întregii țări, datele arată că prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare a depășit pentru prima dată pragul de 2.000 de euro/mp util. Creșterea este susținută în special de segmentul locuințelor noi, în timp ce piața veche dă semne de stagnare în multe orașe.

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe în acest moment, în special pe segmentul nou, în timp ce orașe precum Cluj-Napoca, Brașov sau Constanța înregistrează o încetinire a ritmului de creștere.

În București, piața rezidențială continuă să fie cea mai activă din țară. Prețul mediu pentru apartamentele noi a ajuns în martie la 2.541 euro/mp util, după o creștere de aproape 2% față de luna februarie.

În Cluj-Napoca, prețurile continuă să atingă noi recorduri, însă ritmul de creștere s-a temperat vizibil.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele