În noul Mers al trenurilor, care va fi valabil până pe 9 decembrie 2023, cea mai importantă noutate este reintroducerea trenurilor InterCity, după o pauză de 8 ani, însă la preț mai mare.
În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 circulă zilnic, în medie, 1.100 trenuri operate de CFR Călători. Au fost introduse în circulație 12 trenuri InterCity.
Față de mersul anterior, „Tomis Expres” Constanța-Brașov și retur are o oprire suplimentară în Ploiești. Este optimizată capacitatea de transport pe anumite relații prin introducerea unor trenuri noi. Pe ruta București Nord-Roșiori-Craiova și retur, cu tendința circulației într-un program de mers cadențat pe viitor.
Alte noi trenuri sunt introduse pe ruta Iași-Cluj Napoca și retur. Pentru a răspunde mai bine cerințelor, în anumite zone CFR Călători operează cu trenuri RE. Acestea asigură condiții apropiate cu cele ale trenurilor IR dar la un tarif mai mic. Acest fapt oferă accesibilitate unei categorii cât mai largi de călători. Trenurile IR de pe ruta București-Pitești devin trenuri RE cu mers într-un program cadențat. Ruta București-Brașov și retur este asigurată zilnic cu circa 21 perechi de trenuri. Acestea asigură un program orar de călătorie flexibil pentru publicul călător.
Trenurile „Prietenia” 402/ 401 București Nord-Chișinău și retur, precum și trenurile 1064/1061 Iași-Ungheni și retur circulă zilnic în acest mers de tren nou. În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe. Pe distanța Constanța-Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.
Compunerea trenurilor IC este asigurată cu peste 30 vagoane de călători. În compoziție, vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică. Vagoanele sunt modernizate și dotate cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate. Toate au în dotare prize electrice pentru încărcarea telefoanelor mobile sau laptop, instalație de sonorizare, afișaj digital și rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capat al salonului.
Călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat. Trenurile IC circulă cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h, unele dintre ele.
Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete
CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale care facilitează mobilitatea cetățenilor spre destinațiile interne dorite. Mai multe detalii despre acestea sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Și spre destinațiile externe călătorii au la dispoziție o serie de oferte, la tarife avantajoase. Căutata ofertă Interrail Pass reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa.
Distribuția de bilete se asigură atât online, cât și la staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați. CFR Călători facilitează achiziționarea biletelor de tren în trafic intern prin aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren, până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare, cu reducerea de 5%. Această reducere se aplică şi la biletelor achiziţionate de la automatele de vânzare din gări. Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie (și plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Trenurile de pe ruta București Nord-Aeroportul „Henri Coandă” și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București-Ilflov.