Carmen Iohannis a „blocat” opinia publică, în urmă cu doar câteva ore, atunci când, în plină grevă a profesorilor, Prima Doamnă a României, la rândul domniei sale, profesor, a ales să poarte la un eveniment public bijuterii în valoare de 12.000 de euro.
Soția primului om în stat pare să fi obținut un contract de publicitate cu una dintre cele mai căutate case de bijuterii din România care este, de asemenea, furnizor de bjuterii pentru Casa Regală.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: S-a aflat! Cât câștigă Klaus Iohannis! Nici Carmen Iohannis nu stă rău. Și-au publicat declarația de avere | DOCUMENT
Imaginile cu Prima Doamnă purtând, este adevărat, suberbele bijuterii, au fost publicate atât de producătorul piesele prețioase, cât și de Administrația Prezidențială, și au fost realizate la o ceremonie desfășurată sâmbătă în Germania, unde președintelui Klaus Iohannis i s-a decernat Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg. Ceremonia a avut loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, Republica Federală Germania, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Jurnaliștii G4Media a transmis o serie de întrebări, atât producătorului, cât și Administrației Prezidențiale, care să lămurească natura contractului încheiat cu doamna Carmen Iohannis, însă deocamdată răspunsurile nu au venit.
În altă ordine de idei și în acest context plin de diamante și pietre prețioase, să ne amintim că jurnaliștii Mediaflux.ro anunțau în urmă cu doar câteva zile, cât câștigă Klaus și Carmn Iohannis. Președintele României și soția sa, profesoară în Sibiu, nu o duc deloc rău, față de alți români, conform ultimei declarații de avere a celor doi.
Pe lângă salariile pe care le au, cei doi încasează bani și din chirii, iar din cea mai recentă declarație de avere reiese că familia a economisit într-un an, față de declarația anterioară, suma de 30.000 de lei.
Conform Digi24.ro, care și prezintă declarația, în aceasta apare faptul că familia Iohannis deține trei apartamente și trei case în Sibiu precum și 200.000 de lei în cont.
Referitor la salarii, în declarație se stipulează că Președintele a câștigat într-un an 181.944 de lei, în timp ce soția sa, profesoară la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu a încasat 41.283 de lei.