NEWS

Înalta Curte de Casație și Justiție anunță intenția de a sesiza CCR privind proiectul de lege care stabilește pensiile magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție anunță intenția de a sesiza CCR privind proiectul de lege care stabilește pensiile magistraților
sursă foto: colaj foto

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, 4 demcebrie, într-un comunicat, intenţia de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege care stabileşte pensiile magistraţilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție anunță intenția de a sesiza CCR privind proiectul de lege care stabilește pensiile magistraților

”La data de 5 decembrie 2025, ora 12:00, a fost convocată şedinţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, având ca obiect al ordinii de zi Sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025)”, anunţă, joi, ICCJ, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, în cadrul şedinţei Secţiilor unite se va analiza textul actului normativ în raport de atribuţiile stabilite în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Tot pentru vineri, Opoziţia a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură.

Guvernul și-a asumat răspunderea marți pe lege

Marţi a avut loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x 522/2025).

Proiectul stabileşte condiţiile de pensionare a magistraţilor şi modalitatea de calcul a pensiei, proiectul fiind avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de lege, care a făcut parte şi din al doilea pachet de măsuri pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, a mai fost contestat la CCR, iar în 20 octombrie instanţa a stabilit că este neconstiţuţional, întrucât nu a fost aşteptat termenul legal pentru emiterea avizului consultativ al CSM.

”Proiectul are câteva elemente importante. În primul rând, crește vârsta de pensionare a magistraților de la 48-50 de ani, cât este acuma, la 65 de ani. Introduce o creștere a vechimii în muncă, care acum era de 25 de ani, de minim 35 de ani. Asta înseamnă că nu va mai fi posibilă o pensionare sub 58 de ani. Astăzi avem pensionare la 48 de ani. De asemenea, introduce o limitare a pensiei la 70% din ultimul salariu net.

Astăzi, așa cum știți, pensia este cât ultimul salariu. De asemenea, față de primul proiect, extinde perioada de tranziție de la 10 ani la 15 ani. Asta înseamnă că în fiecare an de acum înainte, fiecare generație de magistrați va trebui să lucreze un an în plus, în așa fel încât treptat-treptat, de la 50 până la 65 de ani, să crească vârsta de pensionare în următorii 15 ani.

Acest proiect răspunde la trei aspecte importante. În primul rând, la un aspect de inechitate socială pe care cetățenii țării noastre îl percep. Nicăieri nu există pensionari în aceste sisteme la 48-50 de ani și nicăieri într-o țară civilizată nu există o pensie cât ultimul salariu. Sau, așa cum știți, ani de zile a fost mai mare decât ultimul salariu.

Oamenii care lucrează în schimburi în România, care se duc autobuzele la serviciu, care țin benzile de producție, funcționarii publici care își fac datoria corect, investitorii noștri nu se simt respectați cât timp acest sistem este funcțional. Și deci această propunere răspunde unei aspect de echitate socială și corectează o nedreptate acumulată în acești ani. Al 2-lea efect al acestei proiect este că vine și pune economia pe baze sănătoase, în condițiile în care suntem pe penultimul loc în Europa ca număr de cetățeni din populația activă, implicați în economie între 50 și 5 și 64 de ani. Doar 53% din cetățenii României sunt implicați în economie într-o formă contractuală. Ceilalți, din păcate sau sunt plecați din țară sau prin diferite formule de pensionari anticipate sau alte drepturi, nu mai sunt implicați în economie”, a explicat premierul Ilie B olojan.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele