NEWS

UPDATE Incendiu cu mari degajări de fum în sectorul 6 din Capitală. 45 de persoane au fost evacuate. Focarul a fost lichidat

UPDATE Incendiu cu mari degajări de fum în sectorul 6 din Capitală. 45 de persoane au fost evacuate. Focarul a fost lichidat
sursa foto: IGSU

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă dimineața pe Calea Plevnei din sectorul 6 al Capitalei. Acesta se manifestă cu degajări de fum la subsolul unei clădiri, dintr-un ansamblul de blocuri cu 10 etaje.

UPDATE: Incendiul este lichidat

Incendiul este lichidat. O persoană care a fost asistată medical la fața locului a refuzat transportul la spital.

Din clădirea afectată au fost evacuate 45 de persoane.

Incendiu cu mari degajări de fum în sectorul 6 din Capitală

‘‘Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs pe Calea Plevnei din Sectorul 6 al Capitalei. Incendiul se manifestă cu degajări de fum la subsolul unei clădiri, dintr-un ansamblu de blocuri P+10′‘, anunţă ISUBIF.

Pentru gestionarea situației de urgență la locul incendiului se află 10 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și 3 ambulanțe SMURD.

Au fost constituite echipe de căutare-salvare în vederea identificării şi evacuării persoanelor.

De asemeni, pentru informarea populației din proximitate s-a emis un mesaj Ro-Alert.

”Incendiu major cu degajări mari de fum produs în Calea Plevnei, Sector 6. Ocoliţi, evitaţi zona, lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi’‘, este mesajul transmis locuitorilor din zonă.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele