Incendiu puternic la un cunoscut centru comercial din Capitală. Incendiul izbucnit, vineri, la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, din sectorul 6, s-a propagat la faţada şi terasa hotelului aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere.
„În acest moment se acţionează pentru localizarea incendiului„, anunţă Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Au fost evacuate aproximativ 30 de persoane din incinta magazinului.
Nu sunt înregistrate victime, transmite sursa citată.
Traficul în zonă s blocat.