Un incendiu și o serie de explozii puternice au izbucnit sâmbătă noaptea, în hala cu muniţie a Fabricii de Arme Cugir. Din fericre, nu există victime. Pentru stingerea focului au intervenit atât forţe de la ISU Alba, dar şi autospeciale cu roboți din cadrul ISU Mureş şi Braşov.
Primele informaţiile iniţiale indicau că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi în hala cu muniţie a Fabricii de arme Cugir, însă acesta s-a extins până la 700 de metri, fiind nevoie de intervenția în forță a ISU Alba.
De asemenea, a fost solicitate în sprijin autospeciale cu roboţi din cadrul ISU Mureş şi Braşov, pentru recunoaşterea şi localizarea incendiului. Totodată, la locul producerii evenimentului s-au deplasat şi forţe din cadrul ISU Hunedoara, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
În jurul orei 5.00, pompierii au anunţat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, iar până la ora 8 acesta a fost lichidat.
”Din informaţiile primite de la forţele de intervenţie prezente la locul producerii incendiului, acesta a fost lichidat. Se intervine in continuare pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta”, a informat ISU Alba în jurul orei 8.00.
În interiorul zonei afectate au avut loc explozii, însă forţele de intervenţie au fost amplasate la distanţă, în zona de siguranţă, pentru protecţia personalului. Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost trimis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert.
La momentul producerii incendiului, nu existau persoane care să se fi aflat la locul de muncă, motiv pentru care nu au existat victime omeneşti, precizează ISU Alba.
Ministrul Economiei Radu Miruţă afirmă, după incendiul care a afectat o hală cu muniţie a Fabricii de arme Cugir, că aşteaptă rezultatele anchetei. ”Faptul ca s-a evitat un dezastru nu diluează şi nu limitează cu absolut nimic preocuparea mea de a vedea exact cum s-a ajuns aici”, scrie ministrul pe Facebook
”Din fericire, nu au fost victime, iar pagubele sunt, după primele estimări, minime. Acum, aşteptăm rezultatele anchetei care ne va arăta exact cauza incendiului şi în funcţie de aceste răspunsuri vom şti ce avem de făcut pe mai departe. Faptul ca s-a evitat un dezastru nu diluează şi nu limitează cu absolut nimic preocuparea mea de a vedea exact cum s-a ajuns aici”, afirmă Miruţă.
El le mulţumeştcelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba şi Mureş pentru intervenţia rapidă şi profesionistă de noaptea trecută de la Cugir.
”Şi o fac nu din curtoazie, ci pentru că efectiv s-au dovedit exemplari. Un dezastru a fost evitat pentru ca niste oameni buni si curajosi si-au facut treaba ca la carte. Le mulţumesc şi domnilor Predoiu şi Arafat, cu care am stat în contact permanent peste noapte pentru a avea o imagine clară a ceea ce se întâmplă.”, mai spune ministrul.