NEWS

Încep încărcarea cu apă şi probele pentru căldură, în București. Anunțul Termoenergetica

Încep încărcarea cu apă şi probele pentru căldură în București. Anunțul Termoenergetica
Probele pentru căldură Foto: Mediaflux

În pregătirea sezonului rece, Termoenergetica începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică și probele pentru căldură. Bucureștenii sunt sfătuiți să fie atenți la instalațiile din apartamente.

Încep probele pentru căldură

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că în 1 octombrie 2026 începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalaţiile interioare, acţiunile având drept scop pregătirea reţelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2026 – 2027.

Reprezentanţii companiei îi atenţionează pe bucureşteni că trebuie să termine în timp util lucrările la instalaţiile interioare din imobile, aşa încât să fie evitate inundaţiile în apartamente şi în subsolurile blocurilor.

Potrivit CMTEB, încărcarea cu apă a instalaţiilor se va desfăşura etapizat, pentru a asigura un proces controlat şi sigur. Astfel, fiecare asociaţie de proprietari va fi informată în prealabil, prin afişaj la intrarea în imobil, cu privire la data exactă a încărcării instalaţiei, astfel încât să poată lua din timp toate măsurile necesare pentru prevenirea incidentelor.

Rugăm clienţii companiei să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. Vă reamintim că este obligaţia asociaţiilor de proprietari de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor”, precizează reprezentanţii companiei.

Când se va da drumul la încălzire

Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, respectiv după îndeplinirea condiţiilor legale, conform prevederilor H.G.nr.425/1994, modificată prin H.G. nr.337/ 2018. Totodată, vă comunicăm că potrivit prevederilor articolului 30, alineatul (4) din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, publicată în Monitorul Oficial nr.651/27.07.2006, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute.

Clienţii au la dispoziţie alte informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele