NEWS

Încep înscrierile persoanelor fizice în Programul Rabla Auto 2026 din 20 iulie. Anunțul AFM VIDEO

Încep înscrierile persoanelor fizice în Programul Rabla Auto 2026 din 20 iulie. Anunțul AFM VIDEO
Programul Rabla

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunță că dă startul, din 20 iulie 2026, ora 10.00, la sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2026.

Cum se vor desfășura înscrierile în programul Rabla Auto 2026

AFM a pus la dispoziţia cetăţenilor şi un material video informativ care prezintă, într-o manieră clară şi accesibilă, paşii necesari înscrierii în aplicaţia programului. Preşedintele AFM, Florin Bănică, spune că obiectivul instituţiei este să asigure „un proces de înscriere cât mai transparent”.

Potrivit AFM, doritorii pot accesa link-ul https://inscrierionline.afm.ro.

“Am pus la dispoziţia cetăţenilor un material video informativ care prezintă, într-o manieră clară şi accesibilă, paşii necesari pentru înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia programului. Obiectivul nostru este de a asigura un proces de înscriere cât mai transparent, oferind tuturor solicitanţilor informaţiile necesare pentru parcurgerea corectă şi eficientă a procedurilor.”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Materialul informativ necesar înscrierii în aplicaţia informatică destinat persoanelor fizice este disponibil la următorul link: https://www.afm.ro/rabla_auto_pf.php

Suma alocată sesiunii de înscriere este de 300.000.000 de lei, precizează sursa citată.

Ecotichetele pornesc de la 10.000 de lei

În cadrul Programului Rabla Auto, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete:

• 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
• 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
• 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
• 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.

Care sunt documentele necesare

Înscrierea persoanelor fizice se realizează prin încărcarea în aplicaţie a următoarelor documente:

• cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi ulterior, încărcată fără a fi semnată;
• actul de identitate, în termen de valabilitate la momentul înscrierii;
• certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 90 de zile la momentul înscrierii în program;
• certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa, nu mai vechi de 30 de zile la momentul înscrierii în program.

Sursa citată precizează că persoana fizică poate solicita cel mult două ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, câte unul pentru fiecare autovehicul nou care urmează a fi achiziţionat.

Pentru detalii privind înscrierea în program şi documentele necesare, vă rugăm să consultaţi site-ul oficial al Administraţiei Fondului pentru Mediu: https://www.afm.ro/rabla_auto_pf_ghid_finantare.php

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele