Începe procesul împotriva lui Elon Musk, legat de acuzațiile de fraudă în cazul Tesla. Un proces împotriva lui Elon Musk a început marţi la San Francisco prin selectarea membrilor juriului, care urmează să decidă dacă CEO-ul Tesla şi Twitter a scris un tweet fraudulos în 2018.
Elon Musk ar fi scris pe Twitter un mesaj în care afirma că vrea să scoată Tesla de pe bursă. Acest mesaj a făcut să fluctueze puternic valoarea acţiunilor timp de câteva zile – aşa cum îl acuză investitorii, relatează agenția AFP, conform economedia.ro.
Faptele au avut loc în 2018, când Elon Musk a scris că voia să scoată Tesla de pe bursă, iar apoi că avea finanţările necesare să facă acest lucru.
Vineri, magistratul a refuzat să strămute procesul în Texas – statul în care Elon Musk a mutat sediul Tesla.
Apărarea sublinia atunci că multimilardarul nu poate beneficia de un proces imparţial la San Francisco, unde a cumpărat Twitter la sfârşitul lui octombrie, şi că a fost amplu criticat din cauza deciziilor sale, începând cu politicile de moderare a continuturilor şi până la concedieri în masă.
Într-o hotărâre precedentă în legătură cu acest caz, judecătorul a apreciat că faimosul tweet din 2018 poate fi considerat drept ”fals şi înşelător”.
Mesajele scurte ale patronului Tesla i-au adus deja numeroase probleme cu autorităţile.
”Jandarmul” bursier american SEC a depus o plângere la acea vreme, apreciind că Elon Musk nu a prezentat proba finanţării sale.
Autoritatea de reglementare i-a impus atunci să cedeze preşedinţia Consiliului de Administraţie al Tesla, să plătească o amendă în valoare de 25 de milioane de dolari şi a cerut ca tweeturile sale legate în mod direct de activitatea tesla să fie pre-aprobate de către un jurist competent.
Elon Musk a încercat în primăvară să invalideze această decizie, însă în zadar.