Chiar dacă anul școlar a început deja de aproape o lună, de abia acum părinții pot lăsa copiii la program prelungit în unitățile de învățământ. Programul Școală după Școală începe în acest an pe 13 octombrie, dar nu este complet gratuit pentru toată lumea.
Nu toți copiii care vor să fie incluși în programul Școală după Școală vor sta gratuit după ore. Unii vor fi obligați să plătească 300 de lei lunar. Sunt doar câteva categorii sociale care nu plătesc.
De exemplu, în Sectorul 6 al Capitalei, sunt 4.822 de locuri disponibile și va începe pe 13 octombrie în toate unitățile de învățământ aprobate de ISMB. Este vorba despre 25.
23 dintre școli deja au anunțat că sunt pregătite să-l demareze, alte două – 169 și 206 – urmează să ia o decizie până la sfârșitul săptămânii, a transmis Primăria Sectorului 6.
Iată școlile unde știm sigur că va fi implementat programul!
Colegiul Tehnic Iuliu Maniu – 750 elevi;
Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi – 45 elevi;
Colegiul Tehnic Gheorghe Airinei – 250 elevi;
Liceul Tehnologic Sf. Antim Ivireanu – 100 elevi;
Liceul Teoretic Marin Preda – 300 elevi;
Liceul Teoretic Eugen Lovinescu – 250 elevi;
Liceul cu program sportiv Mircea Eliade – 300 elevi;
Școala Sf. Calinic de la Cernica – 350 elevi;
Școala Sf. Constantin și Elena – 120 elevi;
Școala Regele Mihai I – 181 elevi;
Școala Adrian Păunescu – 154 elevi;
Școala Sf. Andrei – 280 elevi;
Școala Orizont – 563 elevi;
Școala 142 – 215 elevi;
Școala 163 – 60 elevi;
Școala Gimnazială nr. 168 – 54 elevi;
Școala 197 – 60 elevi;
Școala 279 – 210 elevi;
Școala 311 – 120 elevi;
Școala 161 (inclusiv 153) – 200 elevi;
Școala 59 – 160 elevi;
Școala 167 – 100 elevi.
Numărul de locuri este stabilit în funcție de sălile disponibile, conform Newsweek.
Părinții trebuie să știe că au prioritate la înscriere copiii care beneficiază de bursă socială. Tot aceștia vor intra în program gratuit.
Pentru restul elevilor, părinții vor veni cu o coplată de 300 de lei lunar, pentru patru ore: studiu cu dascăli, dar și o masă caldă. Adică 15 lei pe zi pentru 20 de zile lucrătoare.
Înscrierea copiilor se va face după depunerea dosarelor de bursă socială la secretariatul școlii.
Termenul limită este 2 octombrie. După această dată, fiecare unitate va face selecția pentru Școală după școală și va ști exact câte locuri rămân disponibile pentru coplată.