Premiera celui de-al optulea sezon Insula Iubirii, ce va avea loc luni, 15 iulie, de la 20.30, la Antena 1 a generat un val de evenimente la nivel naţional.
Mai multe locaţii, atât din Bucureşti, cât şi din principalele oraşe ale ţării, au anunţat pe reţelele de socializare că vor organiza evenimente de vizionare pe durata întregului sezon al reality show-ului de la Antena 1.
„Atât eu, cât şi echipa de producţie, suntem impresionaţi de desfăşurarea de forţe dinainte de această premieră. Am tot spus că sezonul acesta este unul cu totul şi cu totul special, că vom vedea lucruri care nu s-au mai văzut niciodată pe Insulă, şi iată că şi din partea telespectatorilor noştri avem parte de multe surprize.

În trecut, ne strângeam şi noi o mini-gaşcă de prieteni să vizionăm împreună primele episoade, însă acum trebuie să recunosc că aceste activări au pus puţină presiune şi pe mine. Trebuie să mă organizez mai bine pentru luni!”, a declarat Radu Vâlcan, gazda Insula Iubirii.
Cinci cupluri vor juca totul pe o singură carte, cea a fidelităţii, în compania unor ispite #deneoprit, în cel mai nou sezon Insula Iubirii, care va avea premiera pe 15 iulie şi va fi difuzat luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1.
Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii se pregăteşte să scoată la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.
Castingul cuplurilor de la Insula Iubirii sezonul 8 a arătat mai multe povești de dragoste, dar doar cinci dintre cupluri au fost alese să meargă în Thailanda. Cuplurile au decis să vină să își testeze iubirea, relația și fidelitatea, unele dintre ele fiind chiar pe punctul de a se căsători.
Majoritatea partenerilor din cupluri au spus că nu au încredere totală în partenerul lor și sunt curioși să afle ce se va întâmpla atunci când aceștia vor fi înconjurați de ispite.
Printre cuplurile care au atras atenția cu poveștile lor de iubire se numără Cornel și Iustina, Dani și Maria și Andrei și Cristina.
Cornel și Iustina sunt pe punctul de a se căsători, deși Iustina a povestit la casting că are toate motivele să nu aibă suficientă încredere în partenerul ei pentru că a înșelat-o, după ce a divorțat de fosta lui soție.
Dani și Maria formează un cuplu de 5 ani, iar cei doi s-au despărțit de 37 ori. Chiar dacă Maria nu i-a dat motive niciodată să fie gelos, Dani a menționat de mai multe ori că nu are încredere în partenera lui.
Pe Insula Iubirii, fiecare dintre cele 5 cupluri vor putea să își testeze relația și vor afla dacă partenerul sau partenera sa va cădea în ispită. Ei își vor testa relația, iubirea și fidelitatea, iar la final vor decide dacă vor pleca împreună înapoi acasă sau nu.
Cinci noi cupluri îndrăgostite, curajoase şi puternice, gata să rişte totul, îşi vor lăsa în urmă viaţa împreună pentru a afla răspunsul la marea întrebare: „Ar trebui să fie împreună sau există altcineva mai bun?”.
21 de zile departe de partener, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, 20 de ispite #deneoprit şi zeci de camere de filmat gata în orice moment să capteze toate trăirile participanţilor sunt garanţia că nimic nu va rămâne ascuns şi nu va trece neobservat pe Insula Iubirii. Ce concluzii vor trage aceștia după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, ȋn fiecare luni, marţi și miercuri, de la 20.30, la Antena 1.
Începe un nou sezon Insula Iubirii de luni, 15 iulie, la Antena 1! Radu Vâlcan: „Suntem impresionați de desfășurarea de forțe”