NEWS

Incident grav la bazinul CS Rapid: 13 copii au ajuns la spital, cu pneumonie toxică, după ce au înotat aici

Incident grav la bazinul CS Rapid 13 copii au ajuns la spital cu pneumonie toxică după ce au înotat aici
Incident grav la bazinul CS Rapid: 13 copii au ajuns la spital, cu pneumonie toxică, după ce au înotat aici

Un număr de 13 copii, cu vârste între 3 și 10 ani, au ajuns la spital, săptămâna trecută, acuzând probleme respiratorii, după ce s-au antrenat în bazinul de înot de la CS Rapid. Se pare că apa din bazin ar fi avut concentrația de clor de șase ori peste limita normală, potrivit cluburilor ai căror elevi au fost afectați. „Apa a ieșit ok la teste, nu știm ce s-a întâmplat”, au afirmat, la rândul lor, șefii CS Rapid. Potrivit gsp.ro, Poliția a demarat o anchetă.

La jumătatea lunii, dezinfectat și schimbată apa

În weekendul 16-17 octombrie, conducerea CS Rapid a anunțat cluburile care au închiriate culoare în bazinul de înot să nu facă antrenamente pentru că urmează schimbarea, dezinfectarea și clorificarea apei. Pe 18 octombrie, administratorul bazinului a anunțat că totul este în regulă și se poate intra din nou în apă, motiv pentru care, în aceeași zi, grupele de copii și juniori care fac înot de performanță și inițiere în bazin și-au reluat activitatea.

Ulterior, aceștia au avut probleme din cauza concentrației ridicate de clor din apă, iar unii dintre ei au ajuns la spital cu probleme respiratorii, potrivit surselor citate de GSP.

Concentrația de clor maxim admisă este de 0,83%, iar în bazin era de 3,6%

„Am simțit că era un miros puternic de clor, dar nu ne-am gândit că ar putea fi probleme. Încă din timpul antrenamentelor, însă mai ales spre final, copiii au început să aibă accese puternice de tuse. Ulterior, am aflat că foarte mulți, dintre care șase de la grupa de performanță, care au lucrat mai intens și au stat mai mult în bazin, dar și șapte copii de la grupa de inițiere, au avut probleme mari după ce au ajuns acasă. Adică tuse, iritații pe piele și mai grav, insuficiență respiratorie.

Acești 13 copii au ajuns la diverse spitale. Plămânii au fost afectați. Unul a ajuns la spital cu o saturație a oxigenului de 91%, altul, mai grav, cu 83%. De fapt, cei mai mulți dintre copii au avut nevoie să fie conectați la aparatele de oxigen. Plămânii le-au fost afectați, nu ni s-a spus exact în ce măsură. Dar recuperarea va dura între 3 și 6 luni.

A fost demarată o anchetă de către Procuratură, Poliție și DSP. DSP-ul a venit a doua zi pentru a lua probe din apă și concentrația de clor era de 3,6%. Probabil că atunci când copiii au făcut antrenament, concentrația era de peste 4%. Iar concentrația maximă admisă de 0,83%. Dacă se întâmplă să fie o concentrație de 0,9-1%, poți spune că a fost un accident. Dar la 4% e crimă! Părinții sunt îngrijorați și revoltați. Se gândesc să se constituie în parte vătămată”, au declarat surse apropiate celor afectați, de la ACS Timex, unul dintre cluburile care au închiriat culoare la bazinul Rapid.

Același gen de probleme le-au avut mai mulți copii, inclusiv de la grupele de polo de la Rapid, dar și de la alte cluburi care au închiriat culoare în bazin.

Decomandată, bazinul de la CS Rapid e închis până la finalizarea anchetei.

Clubul susține că apa era în parametri normali

„Bazinul este închis din data de 18 octombrie seara. Este o anchetă în desfășurare la Poliție. Am avut anchetă de la DSP vineri și ieri, care nu a relevat nimic periculos pentru copii. Toate au ieșit bune. Analiza apei nu indică niciun pericol pentru copii.

Nu pot să vă spun nimic mai mult. Noi am dus analiza apei la DSP, așa cum prevede legea, luni, 18 octombrie, când s-a întâmplat intoxicarea copiilor, iar analiza apei este în parametri normali, fără să indice vreun pericol pentru copii. Nu știm de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am fost și suntem îngrijorați pentru copii. Am făcut și noi verificări interne. Raportul DSP este că analiza apei și produsele care au fost folosite sunt în parametri normali și nu au pus în pericol sănătatea publică. Mai mult de atât nu am ce să vă spun. Încă facem verificări zilnice la apă, să vedem dacă mai apare vreo problemă de genul ăsta”, a explicat, pentru Gazeta Sporturilor, Valentina Caciureac, președinte CS Rapid.

Bazinul, reabilitat de CNI în 2019

Bazinul de la CS Rapid a fost modernizat  în iulie 2019, după o lucrare care a durat doi ani și care a costat 8.074.400 de lei.

Bazinul are o adâncime de 2,20 m, iar sala dispune de 250 de locuri. În noua clădire sunt vestiare pentru sportivi și arbitri, grupuri sanitare, dușuri, cabinet medical și control doping, sală de forță și spații tehnice.