Infernul, într-o fermă din Suceava. Un incendiu devastator a cuprins luni seara o fermă de porcine din satul Vornicenii Mici, comuna Moara. La sosirea echipajelor de pompieri, ardea generalizat hala pe o suprafață de aproximativ 3500 de metri pătrați și interiorul acesteia, în care erau 5.000 de porci. Din nefericire, niciun animal nu a putut fi salvat.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost semnalat în jurul orei 20:00, iar echipele de intervenție au reacționat rapid. La fața locului s-au deplasat militarii pompieri de la Garzile de intervenție Suceava și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare din localitățile Mitocu Dragomirnei, Scheia, Cornu Luncii și Boca. În total, 7 autospeciale au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor, potrivit svnews.ro.
Intervenția echipajelor de pompieri a durat câteva ore, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se extinde la fermel adiacente. Deși incendiul a fost stins, pentru monitorizarea zonei, două echipaje vor rămâne în continuare în zonă, cu două autospeciale de stingere, pentru a preveni orice reîncendiere.
Cauza exactă a incendiului nu a fost încă stabilită, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele care au dus la izbucnirea focului. În acest moment, nu sunt disponibile informații suplimentare cu privire la daunele materiale provocate în afacerea fermierului, dar pierderea substanțială de animale este un impact major asupra industriei locale de creștere a porcului.