BUSINESS

Inflația din România a explodat în aprilie, după ce a ajuns la 13,8%. Prețurile au crescut serios

Inflația din România a explodat în aprilie după ce a ajuns la 138. Prețurile au crescut serios
sursă: revista22.ro

Inflația din România a explodat în aprilie, după ce a ajuns la 13,8%. Prețurile au crescut serios, într-o singură lună cu 3,7%. 

Inflația a explodat în România

Preţurile de consum în luna aprilie comparativ cu luna martie au crescut cu 3,7%, anunță Institutul Național de Statistică.

Potrivit INS, preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%.

Astfel, rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%, iar rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%, mai arată analiză INS.

În ceea ce privește indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), un indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 este 102,37%.

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum este 11,7%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) determinată pe baza IAPC este 6,4%.

Ca să mai tempereze lucrurile, BNR a majorat dobânda-cheie de la 3% până la 3,75%

Ca să mai tempereze inflaţia mare, BNR sprintează majorând dobânda-cheie de la 3% până la 3,75%. Inflaţia este aşteptată să-şi „accentueze ascensiunea“ în T2.

„Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile“, susţine BNR, conform ZF.

Aşteptările de creştere a inflaţiei „considerabil peste nivelurile previzio­nate anterior“ din cauza majorărilor mult mai ample anticipate ale preţurilor alimentelor procesate şi combustibililor, precum şi ale preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, inclusiv în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor, precum şi incertitudinile fiscale şi cele legate de absorbţia fondurilor UE au determinat BNR să mărească din nou cadenţa şi să crească dobânda-cheie cu 0,75 puncte procentuale (pp), de la 3% la 3,75%.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele