NEWS

Informația momentului privind aderarea la Schengen a României. Intervenție în blocajul Austriei: „Conducerea MAI austriac a „ridicat mânușa”

Informația momentului privind aderarea la Schengen a României. Intervenție în blocajul Austriei Conducerea MAI austriac a ridicat mânușa
sursă foto: colaj foto

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a susținut recent un discurs la Conferința Paneuropa România, subliniind importanța Spațiului Schengen ca fundament cultural și orizont politico-instituțional al unei Europe Unite, vorbind și despre aderarea la Schengen a țării noastre.

Oficialul a evidențiat contribuția României și a altor personalități remarcabile la idealul european și a subliniat importanța integrării în Spațiul Schengen pentru dezvoltarea culturală și economică a țării.

„Spațiul Schengen este o dimensiune politico-instituțională concretă a unei Europe Unite”, a început Predoiu discursul.

„După cum știm, ideea unei Europe Unite nu este nouă, găsim rădăcinile ei și în simfonia ideilor filosofice ale Antichității, cu mult înainte ca profeticul discurs al lui Victor Hugo din 1849 să îi dea un conținut mult mai precis. Români de seamă au vorbit despre ea și au militat pentru ea, cum ar fi de exemplu marele Nicolae Titulescu, președinte al Ligii Națiunilor, în cadrul căreia pleda pentru „unificarea europeană”.

Doar ulterior tragediilor europene și globale ale secolului trecut, respectiv cele două Războaie Mondiale, au fost create condițiile nașterii instituționale a nucleului Uniunii Europene așa cum o cunoaștem noi astăzi, în 1952, proiect dezvoltat ulterior în 1957 și, mai apoi, prin încheierea succesivă a tratatelor europene până în zilele noastre.

Din păcate, un alt război, purtat nu departe de granițele noastre, pune la încercare solidaritatea și proiectul european și nu pot, ca cetățean român și european, decât să sper că actuala generație de lideri europeni va demonstra tărie și inteligență politică, salvgardând proiectul european, dezvoltându-l și înflorindu-l, spre bunăstarea culturală, spirituală și existențială a popoarelor europene, care să continue să trăiască armonios în matricea statelor suverane europene, reunite în Uniunea Europeană”, arată oficialul.

Informația momentului privind aderarea la Schengen a României

Discursul a punctat și eforturile intense depuse de România pentru a îndeplini cerințele Schengen și obstacolele întâmpinate, cu accent pe dialogul reconstruit cu Austria pentru deblocarea procesului de aderare.

„În urma votului din decembrie 2022, pentru o perioadă de câteva luni de zile, procesul a stagnat sub multiple aspecte, de la schimbul de date dintre MAI român și MAI austriac și până la dialogul diplomatic și instituțional pe acest subiect dintre București și Viena.

MAI român a relansat și resetat dialogul cu MAI austriac odată cu întâlnirea dintre conducerile celor două ministere din 23 august 2023 de la Viena.

Am propus, cu acea ocazie, părții austriece, să înlocuim dialogul steril axat pe blamări reciproce, pe de o parte legate de migrație ilegală, pe de altă parte de arbitrariul veto-ului la extinderea Spațiului Schengen, cu o matrice constructivistă, care să pună accentul pe interesul comun în combaterea migrației ilegale, cooperare polițienească în combaterea migrației ilegale, reforma cadrului legislativ european pentru migrație și azil.

În același timp, am insistat în dialogul cu partea austriacă pe interesele economice comune ale celor două țări legate de investițiile austriece în România, dar și pe aportul cetățenilor români rezidenți în Austria la economia țării gazdă.

Conducerea MAI austriac a „ridicat mânușa” acestei provocări de a reseta întreg „jocul” și treptat, între ministerele noastre s-a ajuns la încredere și colaborare, inclusiv la nivelul Consiliului JAI, care au permis acumularea de progrese treptate, până la degajarea unui acord politic privind ceea ce s-a numit „Air Schengen” și, ulterior, „Sea Schengen”, în luna decembrie a anului trecut.

Un pas esențial în acest parcurs l-a constituit trilaterala ministerială România-Bulgaria-Austria de la Brdo, Ljubljana, Slovenia, din 10 decembrie 2023, când negocierile, intrate la un moment dat în impas, au degajat, în final, pe baza diligențelor părții române, care a mediat inclusiv între partea austriacă și cea bulgară, un acord politic, ulterior concretizat în Decizia Consiliului din decembrie 2023″, a anunțat Cătălin Predoiu în discurs.

Predoiu a subliniat determinarea continuă a României de a finaliza acest proces în anul 2024 și angajamentul său pentru combaterea migrației ilegale și a criminalității organizate, consolidând colaborarea cu alte state membre și instituțiile europene.

„Fără îndoială, acest proces este ireversibil și se va finaliza cu extinderea acquis-ului Schengen pentru România și Bulgaria și la frontierele terestre. Acest parcurs are ca bornă inevitabilă buna funcționare a Deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind frontierele aeriene și maritime, menținerea unui nivel corespunzător în protejarea frontierelor, combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane, în lunile următoare intrării în vigoare a sus menționatei decizii, respectiv 31 martie anul curent.

Pentru noi, acest proces trebuie finalizat în anul 2024 cu extinderea acquis-ului Schengen cu frontierele terestre.

Pentru realizarea acestui obiectiv desfășurăm și vom desfășura o activitate politico-diplomatică și instituțională permanentă la nivelul MAI, până la realizarea obiectivului extinderii acquis-ului Schengen și la frontierele terestre ale României (și Bulgariei).

MAI român lucrează constant, zilnic, pe baza unui plan concret, pentru realizarea tuturor obligațiilor MAI care decurg din aplicarea Deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind „Air Schengen” și „Sea Schengen” și ținem constant legătura cu miniștrii europeni, comisarul european și agențiile europene Frontex, Europol și altele. MAI român este în grafic cu toate operațiunile care îi incumbă în această privință și a semnalat tuturor instituțiilor și autorităților române implicate necesitatea de a fi pregătite pentru momentul 31.03.2023, spre exemplu, consiliilor județene care au în administrare aeroporturi”, a continuat ministrul de Interne.

Intervenție în blocajul Austriei: „Conducerea MAI austriac a „ridicat mânușa”

Predoiu a mai transmis că „MAI român rămâne deschis pentru a sprijini cu expertiza și informațiile deținute orice demers al autorităților române pentru aplicarea cu succes a Deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind extinderea Spațiului Schengen”.

„În același timp, ne vom continua planurile de combatere a migrației ilegale, traficului de persoane și de droguri și a criminalității organizate. Colaborăm foarte bine cu MAI austriac și MAI bulgar, precum și cu Comisia Europeană, Frontex și Europol.

În 2023 am construit formate eficiente de lucru la nivel european bilateral și multilateral pentru Schengen și le dezvoltăm permanent. Această abordare constructivă și creativă s-a demonstrat a fi corectă și vom continua pe această cale”, a conchis oficialul.

Discurs susținut de către ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a avut loc cu ocazia Conferinței Paneuropa România „Împreună către o Europă mai puternică și mai sigură: o perspectivă asupra extinderii UE și a aderării la Spațiul Schengen”, de la Palatul Parlamentului, din data de 9 martie 2024.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele