Alcoolul face ravagii în rândul minorilor din România, un număr tot mai mare dintre aceștia ajungând la spital. Unii dintri ei consumă inclusiv spirt sanitar…
Specialiștii spun alcoolul face ravagii în rândul minorilor din România. Vârsta consumatorilor de alcool a scăzut dramatic, iar statul ar trebui să ia măsuri urgente și drastice.
Conform datelor oficiale ale UNICEF, în România, consumul de alcool în rândul copiilor și adolescenților este un motiv de îngrijorare, scrie stiripesurse.ro. Un procent de 42% dintre minorii cu vârste între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice.
Adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au început să consume tot mai des și în cantități tot mai mari băuturi alcoolice, deși în România se interzice comercializare băuturilor alcoolice către minori.
Doar cu o săptămână în urmă, la Urgența Secției de Pediatrie din Botoșani au ajuns un copil de 15 ani cu intoxicație alcoolică, dar și o adolescentă de 16 ani, în comă alcoolică, cu o alcoolemie record, de 1.6 la mie.
Mai mult, la spital a ajuns chiar și un copil de doar 7 ani care băuse spirt sanitar.
Cauzele consumului tot mai frecvent de alcool în rândul tinerilor și copiilor are ca principale motive, spun specialiștii, teribilismul specific vârstei, dar și modelul nepotrivit familial.
Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra psihicului și creierului adolescentului, deoarece creierul este încă în dezvoltare, iar consumul de alcool inhibă dezvoltarea dentritelor, conexiunile care se fac între neuroni.
Alcoolul afectează memoria, atenția, iar pe termen lung pot apărea o multitudine de alte probleme.
De altfel, bărbații din România domină clasamentul european al consumului de alcool, depășindu-și net concurența, subliniază un raport recent, întocmit la nivel european. Aproximativ 60% dintre bărbații români beau alcool excesiv, consumând mai mult de șase pahare de vin sau halbe de bere la o singură întâlnire cu prietenii.