NEWS

Se fac înrolări în Armată. MApN caută peste 5.000 de soldați profesioniști

Se fac înrolări în Armată. MApN caută peste 5.000 de soldați profesioniști
sursa: Facebook MApN

Ministerul Apărării Naționale a inițiat o amplă camapanie de recrutare în rândul tinerilor pentru ocuparea posturilor de soldați și gradați profesioniști. MApN pune la bătaie peste 5.000 de posturi. Doritorii se pot înscrie până la 1 martie.

În Planul de recutare al MApN au fost introduse pentru această campanie de recrutare 5.093 de locuri disponibile în toată țara. Doritorii se pot îndepta spre Centrele de recrutare până la data de 1 martie 2024.

MApN face înrolări masive

Campania de recrutare demarată de Ministrul Apărării se va desfășura conform calendarului următor:

  • înscrierea candidaţilor: 12.02 – 01.03.2024;
  • selecţia candidaţilor: 19.02 – 04.03.2024;
  • efectuara examinării medicale în unităţile sanitare militare: 26.02 – 08.03.2024;
  • termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 22.03.2024.

Odată înscriși vor deveni soldați de artilerie, infanterie sau geniști. Procesul de instruire durează timp de 10 săptămâni timp în care cei care promovează probele fizice învață tehnicile de bază. Salariul de bază pornește de la 2.000 de lei la care se adaugă și sporurile de hrană.

Candidații trebuie să aibă cel puțin 10 clase și o condiție fizică bună

Doritorii trebuie să îndeaplinească o serie de criterii minime să aibă cel puțin 10 clase și o condiție fizică bună. Se pot înscrie atât femei cât și bărbați. Pentru candidații care optează pentru posturile de soldat/gradat profesionist în activitate sunt obligatorii următoarele criterii:

  •         a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin şase luni (la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare);
  •         b) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
  •           c) să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;
  •         d) să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
  •         e) să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
  •         f) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea la programul de instruire va renunţa la această calitate;
  •         i) pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
  •         j) îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

MApN caută soldați. Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească doritorii

Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele:

  • a) să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
  • b) să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;
  • c) să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C – candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;
  • d) să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;
  • e) să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord – paramedic”;
  • f) îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit mapn.ro.
toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele