BUSINESS

INS: Afacerile din comerţ s-au majorat cu 1,1% în primele cinci luni

INS Afacerile din comerţ s-au majorat cu 11 în primele cinci luni
Grafic INS Foto: pexels.com

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creştere de 1,1% pe serie brută în primele cinci luni din 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, şi de 1,2% pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Graficele INS

Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, s-au consemnat rezultate pozitive datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+12,1%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+5,9%) şi la comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,8%).

„Scăderi au înregistrat: comerţul cu ridicata nespecializat (-13,2%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-5,1%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-4,3%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-3,6%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-2,1%)”, anunță INS.

De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2026, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu, cu 0,9%, datorită majorărilor înregistrate la comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (+6,3%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+5,8%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+2,6%) şi la comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2,5%).

Scăderi au înregistrat: comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-15,3%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-3,9%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-3,8%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din comerţ în luna mai 2026, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu, cu 1,5%”, potrivit raportului INS.

Afacerile din comerţ s-au majorat cu 1,1% în primele cinci luni

Pe de altă parte, comparativ cu luna mai a anului trecut, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut pe ansamblu, cu 1,7%, ca urmare a declinului înregistrat la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-21,5%), comerţul cu ridicata nespecializat (-17,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-10,7%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-7,5%) şi la comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-5,4%).

Creşteri au înregistrat: comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+12%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+8,6%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+1,5%).

Ca serie ajustată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut pe ansamblu, cu 0,9%, în mai 2026 faţă de mai 2025.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele