BUSINESS

INS anunță că rata șomajului în România în luna decembrie 2024 a scăzut cu 0,1%, la 5,2%

INS anunță că rata șomajului în România în luna decembrie 2024 a scăzut cu 01 la 52
Sursa foto: Realitatea

Rata şomajului în luna decembrie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,2%, ȋn scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna noiembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

INS anunță că rata șomajului în România în luna decembrie 2024 a scăzut cu 0,1%, la 5,2%

”Rata şomajului în luna decembrie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,2%, ȋn scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna noiembrie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2024 a fost de 428.600 persoane: – în scădere faţă de luna precedentă (435.600 persoane); – în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (458.900 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin).

Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 25,3%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada iulie – septembrie 2024.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,0% pentru luna decembrie 2024 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,9% în cazul femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2024.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele