NEWS

Instanța i-a redus pedeapsa lui Sorin Oprescu! Cât mai are de executat fostul edil al Capitalei

Instanța i-a redus pedeapsa lui Sorin Oprescu Cât mai are de executat fostul edil al Capitalei
sursa foto: Wall Street

Instanța a redus cu un an pedeapsa, dată în mai 2022 de Tribunalul București, pentru fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București, după ce fostul edil a susținut că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată între timp.

Instanța i-a redus pedeapsa lui Sorin Oprescu

Astfel, magistrații au decis scăderea unui an din pedepsa de 10 ani şi 8 luni primită de fostul primar al Capitalei într-un dosar de corupţie.

Avocații lui Oprescu, aflat sub control judiciar în Grecia, au reușit să îi reducă pedeapsa cu un an, după ce au invocat decizii ale Curții Constituționale privind abuzul în serviciu.

Sorin Oprescu a fost reținut sâmbătă de autoritățile din Grecia, acolo unde a fugit înainte de pronunțarea sentinței definitive din 2022,prin care a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare.

El a fost găsit vinovat pentru constituire de grup infracțional organizat, luare de mită și abuz în serviciu, după ce a primit 25.000 de euro la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, potrivit hotnews.ro.

Fostul primar al Capitalei a mai fost reținut de autoritățile elene și în 2022, însă atunci au refuzat extrădarea invocând starea de sănătate a lui Sorin Oprescu și condițiile grele de detenție din România.

Din iunie 2022 și până în iunie 2025, Sorin Oprescu a contestat condamnarea definitivă de opt ori, potrivit datelor centralizate de HotNews de pe portalul instanțelor.

Oprescu a fost eliberat sub control judiciar luni, printr-o decizie a Curții Supreme din Atena. El refuză extrădarea.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, la Digi24, că în acest moment nu ar trebui să mai existe vreun impediment privind extrădarea lui fostului edil din Grecia.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele