Vizită de lucru și întâlnire decisivă la Bruxelles. Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de miniștrii Marcel Boloș și Adrian Câciu, discută cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Principalele teme vizează propunerea României pentru funcția de comisar european, dar și stadiul îndeplinirii PNRR.
Într-o conferință de presă de după întâlnirea cu Ursula von der Leyen, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că i l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcția de comisar european. Oficialul român spune că va avea consultări cu președintele Klaus Iohannis și președintele PNL, Nicolae Ciucă în zilele următoare.
Click to display the embedded YouTube video
”În ceea ce privește comisarul, am mers cu un nume. El este actualul vicepreședinte al Parlamentului European, Victor Negrescu. Normal că ne-am făcut un plan, un calendar. Noi sperăm ca cel târziu, luni, să trimitem propunerea din partea României.
Nominalizarea comisarului european este atributul exclusiv al primului ministru. Normal, voi avea o discuție și cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, dar și cu președintele României, pentru că președintele României reprezintă România la Consiliul European.
Fără să-l supăr pe Victor Negrescu, cel mai important pentru România este să aibă o negociere cât mai bună, să avem un portofoliu cât mai relevant.
Eu am venit la Bruxelles să discut cu doamna președinte a Comisiei Europene. Și înainte de postarea domnului Ciucă și după postarea dumnealui, am spus că nu voi înainta oficial un nume, fără să avem o discuție înainte.”, a declarat Marcel Ciolacu, la Bruxelles.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va propune Comisiei Europene un acord pe șapte ani pentru reducerea deficitului și accelerarea investițiilor.
”Am avut astăzi o discuție extrem de constructivă cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care am abordat atât prioritățile viitoarei Comisii Europene, cât și așteptările României din partea Uniunii Europene, stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României.
Mă bucură faptul că președinta aleasă a Comisiei Europene a înțeles eforturile făcute de România pentru a se dezvolta și ținta ambițioasă pe care o avem pentru investiții în acest an – 120 de miliarde de lei.
Am concluzionat că țara noastră trebuie să profite de contextul actual și de oportunitățile de finanțare europene pentru a se dezvolta și crește nivelul de trai al românilor.
În acest sens, vom propune Executivului european un acord pe 7 ani prin care putem să ne dezvoltăm economic prin investiții, dar și să reducem deficitul bugetar al României.”, a anunțat premierul.
Premierul Marcel Ciolacu se află, joi, într-o vizită de lucru la Bruxelles-Comisia Europeană, unde s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Click to display the embedded YouTube video
Conform șefului Guvernului, va discuta la Bruxelles cu preşedintele CE Ursula von der Leyen despre stadiul îndeplinirii PNRR şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană, precizând că după această discuţie va trimite numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României.
El a precizat că va discuta cu preşedinta CE şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană.
”După această discuţie voi trimite numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României”, a precizat şeful Executivului în ședința de Guvern.
Premierul este însoţit de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.