NEWS

Întârzieri la pensii. Ministrul Muncii acuză Casa de Pensii: ”Nu are nicio scuză pentru această situație”

Întârzieri la pensii. Ministrul Muncii acuză Casa de Pensii Nu are nicio scuză pentru această situație
Sursă foto: colaj Mediaflux

Ministrul Muncii explică de ce sunt întârzieri la pensii. Florin Manole acuză fosta conducere a Casei Naționale de Pensii pentru faptul că nu a fost în stare să calculeze veniturile pensionarilor.

Întârzieri la pensii

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), Florin Manole, a explicat vineri că întârzierea „micii recalculări” a pensiilor a fost cauzată de probleme tehnice la sistemul informatic și că fosta conducere a Casei Naționale de Pensii „nu are nicio scuză pentru această situație”.

Acesta a precizat că majorările rezultate din această nouă recalculare nu vor fi la fel de mari ca cele care au reieșit în urma „marii recalculări „de anul trecut.

În ceea ce privește finanțarea, ministrul a dat asigurări că statul are fondurile necesare pentru a susține atât „mica recalculare” a pensiilor, cât și plata salariilor și altor obligații sociale. Întrebat dacă vor exista bani pentru mica recalculare, ministrul a răspuns că „statul nu va avea sincope în a-și plăti obligațiile față de salarii și pensii”.

Există discuții ca măsura, împreună cu plafonul de 3.000 de lei pentru contribuțiile la sănătate aplicate pensiilor, să fie abandonate, potrivit ministrului.

„A fost o decizie a Guvernului Bolojan contestată de PSD, care a propus să fie abandonată acesta masură, precum și cea cu pragul de 3.000 de lei pentru CASS la pensii”, a precizat ministrul.

Oficialul de la Ministerul Muncii a subliniat și faptul că nemulțumirile exprimate public au apărut pentru că nu s-a ținut cont de aceste propuneri.

Când se poate aplica impozitarea progresivă

În ceea ce privește impozitarea progresivă, Florin Manole a reamintit că această variantă a fost propusă de partidul său încă dinaintea primului pachet de măsuri fiscale și că este o soluție de echitate socială.

„Nu avem o discuție despre praguri, dar putem să ne uităm la țări precum Polonia. Impozitarea progresivă este o soluție de echitate socială. Cota unica e o ficțiune lingvistica și ideologica în România, a adăugat ministrul, conform Antena3.

În plus, Manole  a avertizat că majorarea TVA este o povară suplimentară pentru cei cu venituri mici și medii.

Referitor la cardurile de energie, deblocarea acestora este prevăzută pentru a doua parte a lunii august, iar banii vor fi acordați retroactiv.

Referitor la scăderea indemnizației pentru creșterea copilului, ministrul a menționat că aceasta a fost o decizie propusă de guvernul condus de Ilie Bolojan, care a fost contestată de PSD.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele