Apar probleme serioase privind recalcularea pensiilor. Aplicarea noii Legi a pensiilor și procesul amplu de recalculare, de când a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023, au generat numeroase sesizări din partea pensionarilor, pe fondul întârzierilor în soluționarea cererilor. Seniorii au făcut mii de petiții la Avocatul Poporului pentru a-și rezolva situațiile.
Pentru o parte dintre beneficiari, recalcularea ar putea duce la modificarea cuantumului pensiei prin valorificarea unor sporuri, stagii de cotizare sau venituri neincluse anterior, însă multe solicitări se află încă în analiză, arată autoritățile din domeniul muncii.
Potrivit Digi24.ro, în perioada 2024 – ianuarie 2026, Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de pensii, inclusiv cele de recalculare.
Potrivit informațiilor, roblemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, ci și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în calcul.
Au fost reclamate, de asemenea, dificultăți legate de recalcularea pensiilor în baza unor hotărâri judecătorești, stabilirea cuantumului pensiei după mai multe recalculări succesive, nepunerea în executare a unor decizii sau imposibilitatea recalculării din cauza lipsei unor documente ori a unor probleme administrative.
În urma petițiilor primite, Avocatul Poporului a desfășurat peste 30 de anchete la autoritățile reclamate și a inițiat 10 sesizări din oficiu.
În cadrul demersurilor, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice a transmis instituției că va depune eforturi pentru funcționarea activității caselor de pensii în condiții normale și pentru îmbunătățirea relației cu pensionarii, inclusiv în ceea ce privește conduita funcționarilor publici.
Pe de altă parte, Ministerul Muncii susține că întârzierile trebuie analizate în contextul volumului foarte mare de activitate din sistemul public de pensii și al schimbărilor legislative recente, care au presupus adaptarea procedurilor și a aplicațiilor informatice utilizate în stabilirea drepturilor. Oficialii spun că este vorba de peste 5 milioane de solicitări în sistemul public de pensii Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Astfel, în anul 2025, au fost înregistrate 5.174.522 de solicitări pentru cele 70 de prestații sociale acordate de Casa Națională de Pensii Publice, în baza a 134 de acte normative.
Autoritățile au explicat faptul că anul 2024 a fost unul atipic, deoarece a coincis cu trecerea de la Legea nr. 263/2010 la noua Lege nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, perioadă în care au fost depuse cereri noi, au fost realizate recalculări din oficiu și a fost necesară adaptarea aplicațiilor informatice la noile reguli de calcul.
Potrivit Ministerului Muncii, întârzierile sunt explicate prin volumul foarte mare de activitate de la nivelul caselor teritoriale de pensii, raportat la numărul de angajați, dar și prin complexitatea dosarelor și modificările legislative succesive din ultimii ani, care au crescut gradul de dificultate al analizării acestora.
În unele situații, dosarele presupun verificări suplimentare, deoarece implică punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești, recalculări anterioare multiple sau migrarea datelor din aplicații informatice mai vechi, ceea ce nu permite soluționarea automată a cererilor.
Mai mult, stabilirea drepturilor de pensie revine caselor teritoriale de pensii, în timp ce Casa Națională de Pensii Publice asigură îndrumarea și controlul aplicării legislației.
Conform sursei citate, datele centralizate la 30 ianuarie 2026 arată că recalcularea generală prevăzută de Legea nr. 360/2023 este finalizată, la fel și recalcularea pensiilor foștilor agricultori.
În cazul recalculării prevăzute de art. 155 din lege, cunoscută ca „mica recalculare”, care vizează valorificarea unor venituri și sporuri care nu au fost incluse anterior în calculul pensiei, au fost identificate aproximativ 225.000 de dosare eligibile, dintre care aproximativ 152.000 erau soluționate la finalul lunii ianuarie.
Ministerul a precizat că, indiferent de data emiterii deciziei, drepturile rezultate în urma acestei recalculări se acordă începând cu luna septembrie 2024, conform prevederilor legale.
În ceea ce privește recalculările pentru cererile depuse după 1 septembrie 2024, care vizează adăugarea de stagii de cotizare sau valorificarea unor sporuri permanente și nepermanente, aproximativ 65.000 de dosare au fost soluționate până în prezent.