NEWS

Inundaţii pe mai multe străzi din Târgu Jiu. Un lac s-a revărsat după ploile abundente

Inundaţii pe mai multe străzi din Târgu Jiu. Un lac s-a revărsat după ploile abundente
Inundații Târgu Jiu Sursă foto: Europa FM

Sunt inundații pe mai multe străzi din Târgu Jiu după ce un lac dintr-un cartier de la marginea oraşului s-a revărsat. În unele locuri, apa a ajuns la o jumătate de metru – un metru adâncime.

Inundaţii în Târgu Jiu

Lacul Panduraşu, un lac artificial situat în zona nord-vest a municipiului Târgu Jiu, unde aluviunile care se scurg de pe un deal se adună, s-a revărsat, marţi, în condiţiile în care în judeţul Gorj, în ultimele zile, a nins, iar apoi, timp de 12 ore, a plouat, iar zăpada a început să se topească.

Zeci de angajaţi ai mai multor instituţii au intervenit pentru evacuarea apei şi curăţarea zonei. Edilul

Gura de scurgere a lacului e înfundată de deşeurile pe care chiar localnicii afectaţi de situaţie le aruncă, de ani de zile, spune edilul.

Din păcate este un lac neîntreţinut foarte bine de ceilalţi care l-au concesionat, dar şi de către cetăţenii care lucrează în acea zonă. Zona este ocupată în mare parte de cetăţeni ccare vând haine second hand.

De cele mai multe ori, resturile de la ceea ce vând în acele târguri unde merg, le aruncă în zona limitrofă lacului Panduranşu. În felul acesta, canalul care ar trebui să colecteze cantitatea de precipitaţii suplimentară faţă de cantitatea normală din acel lac, nu se poate evacua pe canalul pe care îl avem la dispoziţie acolo. Din cauza acestor situaţii, ajungem ca de fiecare dată când plouă, fiind de cele mai multe ori blocat canalul colector, să apară astfel de situaţii”, a declarat, pentru News.ro, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Mobilizare pentru a scoate apa

Potrivit acestuia, apa revărsată din lac a inundat doar străzi, nu şi gospodării. Zeci de angajaţi ai mai multor instituţii – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Primărie, Apa Regio – au ieşit pe teren pentru a evacua apa şi a curăţa zona în care localnicii aruncă frecvent gunoaie.

Trebuie apreciat că atâţia oameni au ieşit să muncească într-o zi de sărbătoare”, a spus Marcel Romanescu.

Întrebat dacă şi localnicii au ieşit să cureţe zona şi să îndepărteze apa de pe străzi, edilul a răspuns: „doar când au venit televiziunile”.

Au ieşit doar atunci când au apărut televiziunile, deşi ştim cu toţii că o mare parte din problemă este generată de o parte dintre ei şi de ei care şi-au construit case ilegal în acea zonă şi care în mare parte toate deşeurile reziduale le aruncă în lac sau în preajma acelui lac”, a explicat edilul.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele