NEWS

Iohannis a promulgat legea de urgență! Românii care protestează, pasibili de închisoare

Iohannis a promulgat legea de urgență Românii care protestează pasibili de închisoare
Klaus Iohannis sursă foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o nouă legea privind protestele, iniţiată chiar de fostul ministru MAI Lucian Bode şi fostul premier din partea PNL Nicolae Ciucă. Astfel, cei care sunt violenți la acesta manifestații sau tulbură liniștea publică ajung să stea până la cinci ani în închisoare.

Iohannis a promulgat legea de urgență! Românii care protestează, pasibili de închisoare

Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat joi, 20 iulie, legea privind protestele. Cu toate că proiectul a fost atacat la CCR de către USR şi Forţa dreptei, judecătorii Curţii au respins sesizarea.

Astfel, legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009, în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Practic, conform legii, fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă fapta este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

De asemenea, ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

CCR a respins la final de iunie sesizarea privind această lege

Curtea Constituţională a respins pe 28 iunie, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea de modificare a Codului penal privind sancţionarea protestelor. Prin urmare, actul normativ este constituţional.

Anunțul făcut de Lucian Bode

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă, după promulgarea legii privind protestele, pe care a iniţiat-o alături de Nicolae Ciucă, fostul premier, că este încrezător că noile prevederi ”vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenţionează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur şi care pun în pericol vieţi prin comportamentul lor antisocial”.

”Autorităţile statului trebuie să aibă instrumente ferme pentru a contracara şi sancţiona infracţiunile, mai ales pe cele în forme agravante şi săvârşite împotriva celor vulnerabili”, arată el.

”Este oficial! A devenit lege! Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal, pe care am iniţiat-o împreună cu dl. senator Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, a fost astăzi promulgată de către preşedintele României, dl. Klaus Iohannis. Am încredere că noile prevederi, care de astăzi sunt în vigoare, vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenţionează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur şi care pun în pericol vieţi prin comportamentul lor antisocial”, a afirmat Lucian Bode, joi, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că aceste modificări la Codul Penal au fost făcute ”cu gândul mai ales la cei vulnerabili, cum sunt copiii, care au nevoie de protecţia noastră, a tuturor”.

”Trăim într-o societate în care violenţa cunoaşte forme din ce în ce mai complexe de manifestare, de aceea autorităţile statului trebuie să aibă instrumente ferme pentru a contracara şi sancţiona infracţiunile, mai ales pe cele în forme agravante şi săvârşite împotriva celor vulnerabili. Bunăstarea unui popor este dată şi de gradul lui de siguranţă, de aceea obiectivul unui stat funcţional este să-şi protejeze cetăţenii şi să asigure dezvoltarea societăţii. Pe parcursul procesului legislativ, odată intrată în dezbatere parlamentară, această iniţiativă a suscitat dezbateri intense, au existat argumente pro şi contra, dar rezultatul final este ceea ce contează, vorba marelui Winston Churchill: «Pesimistul vede dificultăţi în orice oportunitate. Optimistul găseşte oportunităţi în orice dificultate». Este o lege pentru oameni, este o lege care îndeamnă la responsabilitate şi la respect faţă de semeni!”, a susţinut Bode.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele