Președintele României, Klaus Iohannis, va avea miercuri, 3 aprilie, o serie de consultări cu lideri din cadrul Consiliului European privind Agenda Strategică a Uniunii Europene. Evenimentul găzduit de șeful statului va avea loc la Palatul Cotroceni conform unui anunț făcut de Administrația Prezidențială.
La discuții vor participa Viktor Orban, premierul Ungariei, Charles Michel, președintele Consiliului European, cât și premierii Belgiei și Croației.
„Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui miercuri, 3 aprilie, la Palatul Cotroceni, împreună cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene, cu participarea Prim-ministrului Regatului Belgiei, Alexander De Croo, a Prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, și a Prim-ministrului Republicii Croația, Andrej Plenković”, arată o informare recentă.
Consultările organizate la București se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităților Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea și apărarea, implicarea la nivel mondial și extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienței și a competitivității Uniunii.
Pe baza coordonatelor stabilite la Granada, discuțiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a acestor elemente și de analiză a liniilor de acțiune la nivelul Uniunii Europene în sensul realizării obiectivelor comune de consolidare a profilului Uniunii la nivel internațional, de asigurare a prosperității și de promovare și protejare a democrației și valorilor europene.
Discuțiile de pregătire a Agendei Strategice pentru următorul ciclu instituțional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an.