Iohannis ne vorbește doar de la Bruxelles. Furtul obiectelor de tezaur dacic este „nu o doar o tragedie, este un scandal”, a declarat, luni, din capitala Belgiei, Klaus Iohannis, care participă la reuniunea informală a Consiliului European pe teme de apărare.
El a menţionat că imediat după aflarea celor întâmplate, a discutat cu premierul olandez, care l-a asigurat că Olanda va face „absolut tot ce este necesar” pentru a descoperi adevărul şi pentru a recupera aceste piese.
„Acest furt este o tragedie pentru noi. Eu am fost imediat, de atunci, în contact cu premierul olandez, care m-a asigurat că Olanda va face absolut tot ce este necesar pentru a descoperi ce s-a întâmplat şi pentru a recupera, până la urmă, aceste piese care, pentru noi, sunt de o valoare inestimabilă. Sunt simboluri naţionale. Toată lumea a aflat între timp unde s-a ajuns cu verificările. Au fost găsite persoane suspecte. Poliţia olandeză continuă, dar pe de altă parte, sigur că trebuie să vedem cum s-a ajuns în această situaţie, dacă la noi a fost respectată toată legislaţia, dacă partea olandeză şi-a respectat contractul şi aşa mai departe. Dar acestea sunt chestiuni care trebuie luate pe rând de instituţiile abilitate, pentru fiecare în parte. Dar este nu o doar o tragedie, este un scandal”, a spus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
La sfârșitul lunii ianuarie, din muzeul din orașul olandez Assen au fost furate piese din tezaurul dacic, printre care coiful de aur de la Coțofenești. În expoziție se aflau 673 de bunuri din metale prețioase, făcând parte din peste 50 de tezaure, aflate în colecțiile a 18 muzee din România.
Klaus Iohannis participă, luni, la reuniunea informală a Consiliului European pe teme de apărare de la Bruxelles, Regatul Belgiei.