Tribunalul Sibiu a admis, marţi seară, cererea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu (ANAF) privind fosta casă care a aparținut cuplului prezidențial Iohannis, imobilul din strada Nicolae Bălcescu nr 29 pentru care ar trebui recuperaţi banii din chirii. Astfel, presiunea la adresa fostului președinte al României de a da banii înapoi nu scade, iar autoritățile fac tot ce le stă în putință pentru asta.
Fostul preşedinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi şi penalităţi). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.
Practic, conform ultimei decizii, statul român câștigă toată casa din Sibiu a lui Iohannis.
Instanţa a constatat recent nulitatea absolută a certificatului de moştenitor în baza căruia Rodica Baştea – prietena din Miami a soţilor Iohannis – a obţinut jumătate din imobil şi a decis înscrierea în Cartea funciară a statului ca proprietar al întregului imobil. Decizia instanţei nu este însă definitivă.
”Respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei raportat la petitul al IV-lea al acţiunii şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, invocate de pârâtă în întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamantul STATUL ROMÂN, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braţov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu pârâta B.R. (Baştea Rodica – n.r), având ca obiect constatare nulitate act juridic. Constată nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. 7 din 6 februarie 2012, emis de Biroul Notarial «Bucşa Radu Gabriel» şi Asociaţii, în ceea ce priveşte includerea în masa succesorală a imobilului situat în localitatea Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 29, judeţul Sibiu, România (…) şi a dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu)”, este decizia pronunţată, marţi, de Tribunalul Sibiu.
De asemenea, instanţa a dispus ” radierea dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu) şi a dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu)”.
”Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantului cu cota de 32.459/43.100 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu) şi cu cota de 1/1 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu), cu titlu de moştenire. Obligă pe pârâtă să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul mai sus menţionat”, se mai arată în minuta sentinţei.
Decizia magistraţilor de la Tribunalul Sibiu nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Decizia vizează imobilul din centrul municipiului Sibiu pentru care, în toamna anului trecut, soţii Iohannis au fost executaţi silit, pentru că statul deţinea deja jumătate din casă, dar ei au refuzat să predea cheile.
În octombrie 2025, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţa că a preluat, în condiţiile legii, cota de o jumătate din imobilul din Sibiu deţinut de Klaus Iohannis până în 2015.
”Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condiţiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate”, transmitea atunci ANAF.
Este vorba despre imobilul deţinut, până în 2015, de fostul preşedinte Klaus Iohannis.
”Procedura de preluare a fost gestionată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov. În urma corespondenţei purtate cu foştii proprietari şi în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituţia a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar. Subliniem că foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare”, a precizat instituţia.
În 17 ianuarie 2025, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu venea cu precizări, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat motivarea deciziei în urma căreia imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu – altul decât cel executat silit – intra în proprietatea statului român.
Decizia nu era atunci suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, întrucât Statul trebuia să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru – ambele fiind naţionalizate în anii 60.