Noi informații au apărut în contextul tensiunilor dintre Rusia, NATO și Ucraina, iar președintele Klaus Iohannis pare să se implice total. Între timp, Moscova vine cu noi cerințe pentru detensionarea situației din Estul Europei.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vor vizita, vineri, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu unde ajunge primul convoi de tehnică militară din SUA.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va face, vineri, o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. Cei doi vor avea discuţii tête-à-tête, dar şi discuţii oficiale, ulterior urmând a face împreună declaraţii de presă.
Conform programului, la ora 11,45, cei doi oficiali au programată o întâlnire cu militarii dislocaţi în bază.
Potrivit Ministerului Apărării, primul convoi cu tehnică militară SUA care traversează România în drum spre baza de la Mihail Kogălniceanu va ajunge la destinaţie, vineri, între orele 5 şi 6. În prezent, convoiul este staţionat la Râmnicu Vâlcea, într-o unitate militară.
Rusia a prezentat joi, 10 februarie, noi cerințe pentru detensionarea conflictului cu Ucraina.
Rusia cere Kievului să trimită înapoi toate armele şi echipamentele primite în ultimul timp, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova într-o conferinţă de presă miercuri.
„Suntem convinşi că este posibilă o dezescaladare legată de Ucraina şi încă destul de repede, dar pentru aceasta este nevoie să fie suspendate livrările de arme către Ucraina, să fie rechemaţi instructorii şi consilierii militari occidentali de pe teritoriul ucrainean, să înceteze orice exerciţii comune între forţele armate ucrainene şi NATO, precum şi să fie scoase în afara Ucrainei toate armele şi echipamentele primite până acum de Kiev”, a declarat Maria Zaharova.
Reprezentanta Ministerului de Externe rus s-a referit şi la exerciţiile tactice ale armatei ucrainene, preconizate să aibă loc între 10 şi 20 februarie, concomitent cu manevrele comune ale Rusiei şi Belarusului.
”În cursul acestor exerciţii se va exersa utilizarea sistemelor de rachete antitanc Next Generation Light Anti-tank Weapon şi Javelin, primite de Ucraina de la Regatul Unit şi SUA, precum şi a dronelor turceşti Bayraktar”, a mai susţinut Zaharova.