Publicistul, istoricul, umoristul, criticul, scriitorul. Mulți îi spun ”maestre”. Atent, acid, analitic, critic, ironic, amuzant, asumat. Dacă mai adăugăm două elemente definitorii, n-ar mai fi nevoie de o prezentare clasică, respectiv cu nume și prenume. Iar cele două elemente se transformă uneori în arme redutabile. Grație lor, Ion Cristoiu a învins cea mai fierbinte zi a verii.
Paparazzi MediaFlux au dovada. În ziua pe care meteorologii o consideră cea mai caniculară (deocamdată) a acestei veri, maestrul Ion Cristoiu, în vârstă de 73 de ani, s-a comportat exact ca într-o firească zi de primăvară. Sau de toamnă. Poate și de iarnă, dar una mai blândă. Cum e posibil, s-au întrebat paparazii, ca pe redutabilul jurnalist să nu-l afecteze căldura care-i topea asfaltul de sub picioare?
Există o explicație, totuși.
Aceasta ar fi că maestrul, oricât de conectat ar fi la viața politică, socială, economică a României și a lumii, rămâne totuși …în lumea lui. În lumea în care folosește cele două arme redutabile, istorice, pentru a se proteja de mediul înconjurător – la figurat, dar iată că și la propriu. Care-s armele? Păi, vesta și cartea. eternele. Nelipsitele. Amuletele lui Ion Cristoiu.
Revenind. Când paparazzi noștri l-au fotografiat, Ion Cristoiu făcea ceea ce din ce în ce mai puțini români fac: intra într-o librărie. Unde nici măcar nu era aer condiționat, ci numai …cărți. Care țin de cald, se zice.
De cald ține, în principiu, și vesta neagră a maestrului. La care nu renunța niciodată, indiferent de loc, de moment, de anotimp. A pornit dintr-o necesitate, căci tânărul jurnalist Cristoiu avea nevoie de o haină purtabilă mereu, cu multe buzunare, și-a devenit un brand. Și eroină a unei carți cu note de călătorie satirice, ”In vestă, printre fracuri”. O vestă plimbată. O vestă purtată. O vestă consacrată.
De fapt, Ion Cristoiu are multe veste. De toate culorile și toate cu multe buzunare. Iar unele au buzunare așa mari, că acolo ar încăpea chiar și-o carte.
Și așa ajungem la cea de-a doua amuletă a publicistului. O pasiune pentru carti care s-a dezvoltat lângă izvorul din Găgești, localitatea natală a lui Cristoiu. Un izvor care abia picura și de unde mama îl trimitea să ia apă. Trei ore dura să se umple o găleată, avea să povestească peste ani, Cristoiu. Timp în care puștiul din Găgești …citea. Și citea.
A făcut-o cu frenezie toată viața. A dedicat zile, nopți și probabil sume impresionante acestei pasiuni și tot probabil că i-a ținut de foame, de sete, de cald și, în unele veri, de frig.
Că altfel nu e explicabil cum Ion Cristoiu, îmbrăcat în vestă neagră, ieșit din casă într-o zi caniculară în căutarea unor cărți – să consemnăm și că își pune mască de protecție în librărire – e la fel de destins și relaxat ca într-o oricare altă zi.
Cum ziceam, arme redutabile. Iar canicula e doar una dintre victime…