Ion Iliescu pierde titlul de revoluționar și numeroase beneficii. Fostul președinte, vizat de o cerere a Guvernului în instanță cu privire la deposedarea lui Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989.
Secretariatul de stat pentru revoluționari, structură subordonată Guvernului, a decis să ceară în justiție retragerea certificatului de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989 atribuit fostului președinte Ion Iliescu, potrivit unei decizii oficiale postate pe site-ul instituției.
Decizia a fost luată de comisia abilitată din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist la data de 31 mai 2022. Pasul următor este deschiderea unei acțiuni în instanță, singura abilitată să decidă retragerea titlului acordat lui Iliescu.
Instituția guvernamentală condusă de Irina Leulescu vrea să îi retragă titlul lui Ion Iliescu pentru că acesta a deținut funcții de conducere în aparatul de stat comunist, în condițiile în care legea 341/2004 nu permite acordarea acestei calități persoanelor cu astfel de funcții.
Ion Iliescu a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).
Acesta va rămâne și fără alte dreptui cum ar fi: prioritate la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, atribuirea fără plată a locurilor de veci în cimitir, acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apărării Naţionale, medicamente gratuite, acces gratuit la sanatorii şi baze de tratament aparţinând Ministerului Sănătăţii, etc.
Teodor Mărieș spune că Ion Iliescu este criminalul nr. 1 din decembrie 1989
„Noi am făcut această sesizare. Asociația 21 Decembrie a făcut această solicitare încă din primele zile ale lui ianuarie 1990. Încă din final de decembrie am contestat. Klaus Iohannis a aprobat legea că activiștii de partid nu pot beneficia de indemnizație de revoluționar și în sfârșit s-a făcut dreptate.
Ion Iliescu nu este revoluționar, este criminalul nr. 1 din decembrie 1989. Faptele nu se prescriu. Din păcate, autoritățile statului până acum nu prea ne-au sprijinit pentru clarificarea istoriei și pentru a face dreptate îngerilor din cer care au murit pentru libertate”, a declarat Teodor Mărieș – președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, la Realitatea PLUS.