SPORT

Jaqueline Cristian, eliminată în sferturi la Adelaide. Câți bani încasează sportiva româncă

Jaqueline Cristian eliminată în sferturi la Adelaide. Câți bani încasează sportiva româncă
sursa foto: Flashscore

Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturile turneului WTA Adelaide, sportiva româncă fiind învinsă, după un meci maraton de peste trei ore, de australianca Kimberly Birrell, locul 107 mondial.

Jaqueline Cristian s-a oprtit în sferuri, în Australia

Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Kimberly Birrell, cu scorul de 5-7, 6-1, 7-5, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani.

Jaqueline Cristian (27 ani, 37 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după mai bine de trei ore de joc (3 h 04 min).

Românca a reuşit să câştige primul set (7-5) după ce a fost condusă cu 5-2 şi a salvat cinci mingi de set. După ce a pierdut actul secund fără drept de apel, Cristian a avut 6-5 în decisiv, dar a pierdut ultimele trei ghemuri ale setului şi meciul.

Birrell a comis 8 duble greşeli, dar a reuşit şi 2 aşi, în timp ce Jaqueline Cristian a avut 3 aşi şi 4 duble greşeli.

Cristian şi Birrell (27 ani, 107 WTA) s-au mai întâlnit de două ori în circuitul profesionist, scorul meciurilor directe fiind egal, 1-1. În 2024, în primul tur al calificărilor la Hobart (hard), australianca s-a impus cu 6-4, 6-4, iar Jaqueline Cristian a câştigat anul trecut în primul tur la Roland Garros (zgură), cu 6-1, 6-0.

Jaqueline Cristian încasează cu un cec de 33.470 de dolari şi 133 de puncte WTA.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele