SHOWBIZ

Jennifer Lopez a apărut cu un super diamant pe inelar. Este inelul de logodnă primit de la Ben Affleck

Jennifer Lopez a apărut cu un super diamant pe inelar. Este inelul de logodnă primit de la Ben Affleck

Jennifer Lopez a apărut cu un super diamant pe inelar, iar toată suflarea admiratoare și-a pus problema dacă frumoasa bijuterie este chiar inelul de logodnă pe care l-a primit de la Ben Affleck.

Jennifer Lopez a fost fotografiată de paparazzi de peste Ocean în timp ce era la cumpărături cu fiica eI Emma, în Los Angeles. Aproape că ținuta stylish a vedetei de 52 de ani trece neobservată în momentul în care își face aparția în obiectiv frumoasa bijuterie pe care o poartă cu mândrie pe inelar.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ben Affleck vorbește deschis despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Jennifer Lopez

O declarație oficială despre o eventuală logodnă sau căsătorie, chiar, nu a fost făcută publică, însă toate declarațiile pe care le fac cele două vedete fac pe toată lumea să se gândească la faptul că foarte curând, posibil, să se întâmple mult așteptata nuntă.

Profimedia

„Mă simt atât de norocoasă și de fericită și de mândră că sunt cu el. E o poveste de dragoste frumoasă, care a primit o a două șansă”, a spus J.Lo într-un interviu recent acordat publicației People.

„Amândoi eram la modul: „Wow, suntem atât de fericiți și nu vrem să se mai întâmple aceleași lucruri.” Suntem mai maturi acum, mai deștepți, avem mai multă experiență. Suntem într-un punct diferit al vieții noastre, avem copii acum și trebuie să fim conștienți de aceste lucruri. Suntem atât de protectori pentru că este o perioadă atât de frumoasă pentru noi toți”, a mai mărturisit artista.

Duă experiența din trecut când prima etapă a relației lor a fost afectată negativ de toate zvonurile „născute” în jurul lor, cei doi amorezi, astăzi, își gestionează amorul cu mult mai multă atenție.

„E foarte diferită de cea de acum mulți ani. O apreciem și o sărbătorim mai mult. Iar asta e frumos. Când găsești pe cineva și îl iubești cu adevărat și primești o a doua șansă cu el? E un lucru rar, prețios, frumos și nu îl luăm ca pe ceva ce ni se cuvine.”, a mai spus Jennifer Lopez.

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au împăcat după mai bine de 20 de ani de la prima etapă a poveștii lor de amor. Împreună, în această nouă relație confirmată, cei doi actori au apărut pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția, în septembrie 2021.

Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost logodiți între anii 2002 – 2004. Cei doi s-au împăcat la scurt timp după despărțirea artistei de fostul logodnic, Alex Rodriguez.

Împăcarea lor a fost oficializată de Jennifer Lopez pe rețelele de socializare. Aceasta a postat prima fotografie alături de Ben Affleck, chiar în ziua în care a împlinit 52 de ani.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele