Karl Nehammer, cancelarul Austriei, considerat un adevărat dușman al României după refuzul aderării la Schengen, s-a poziționat strategic la Consiliul European din cursul zilei de joi între Klaus Iohannis și președintele Bulgariei.
După scandalul din decembrie în care României i-a fost refuzată aderarea la Schengen, problema migrației s-a aflat joi pe agenda discuțiilor de la Consiliul European. Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a stat la masă între Klaus Iohannis și președintele bulgar Rumen Radev la Consiliul European. Astfel, vorbim despre imaginile momentului cu șeful statului din România care a stat alături de cancelarul Austriei, același personaj care s-a opus ferm aderării celor două țări la Spațiul Schengen.
Așezarea ar putea să nu fie însă întâmplătoare, având în vedere că una dintre temele fierbinți care se vor discuta la Consiliu este chiar problema migrației, adică exact ce a invocat Austria pentru a respinge acceptarea României și Bulgariei în Schengen.
Tema migrației este a treia temă importantă din Consiliul European din aceste zile, o temă pe care inclusiv președintele Klaus Iohannis vrea să o abordeze, dar acesta a specificat că România nu trebuie să lege migrația de Schengen, pentru că sunt două teme diferite și mulți dintre politicienii europeni au legat subiectele, lucru considerat o greșeală, scrie Digi24.ro.
Pe de altă parte, din imagini se vede o interacțiune între președintele Klaus Iohannis și președintele bulgar, dar și cancelarul austriac.
Suedia este țara care a preluat președinția actuală a Consiliului UE și cea care ar trebui să pună România pe ordinea de zi, dacă vrea, la Consiliul JAI. În privința Schengen, Austria au spus clar că până în momentul în care nu se rezolvă problema migrației, nu își vor schimba votul pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, joi, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prilejul reuniunii extraordinare a Consiliului European de la Bruxelles, din Belgia. La întâlnire au participat și alți lideri europeni. Acesta a salutat prezența președintelui Ucrainei la reuniunea Consiliului European, ca o dovadă în plus a solidarității și unității europene și a coordonării strânse în susținerea poporului ucrainean în fața războiului declanșat de Federația Rusă.
Iohannis a subliniat importanța menținerii sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, evidențiind în acest sens și acțiunea solidară și multidimensională a României, ca stat vecin și prieten, contribuind atât pe palierul umanitar și economic, cât și în ceea ce privește creșterea conectivității, facilitarea transportului de cereale sau avansarea parcursului european.
Președintele Klaus Iohannis a susținut, de asemenea, necesitatea de a menține presiunea asupra Federației Ruse, inclusiv prin adoptarea de sancțiuni suplimentare. Președintele României a transmis președintelui Volodimir Zelenski sprijinul țării noastre pentru formula de pace.
La rândul său, președintele Zelenski a transmis aprecierile poporului ucrainean pentru sprijinul oferit de statele Uniunii Europene atât în plan bilateral, cât și la nivelul UE și a exprimat convingerea că acest sprijin va continua să fie la fel de puternic.