Președintele UDMR, Kelemen Hunor, liniștește apele în Coaliție și transmite că Ilie Bolojan trebuie să continue la conducerea Guvernului. Totuși, acesta transmite că e nevoie de timp pentru reforma administrației publice pentru ca cifrele să fie clarificate.
Liderul UDMR explică cum s-a ajuns la amenințările cu demisia în coaliției, precizând că premierul a cerut susținere pentru reforme.
„Eu nu am simţit nicio ameninţare. Dar, într-adevăr, a fost o propoziţie care putea fi interpretată în sensul că dacă nu reuşim să facem această reformă, atunci – dar asta el a şi zis public de câteva ori – nu este dispus să facă lucruri care nu sunt în sensul programului de guvernare. Dar nu e nicio ameninţare. Coaliţia trebuie să meargă mai departe şi cu Bolojan în fruntea Guvernului, aşa spun eu.
Susţinem acele măsuri care trebuie incluse în asumarea pe administraţia locală şi centrală, dar e nevoie de timp, de două săptămâni, de trei săptămâni, din mai multe motive. Cifrele trebuie clarificate, fiindcă raportările nu erau la fel, pe de o parte; pe de altă parte, comunicarea a fost greşită – când unii au vorbit de 20% (reducere de posturi – n.r.), alţii de 40%. De fapt, nu e vorba nici de 20%, nici de 40% sau 45%, fiindcă noi vorbim de posturi ocupate. Dacă vorbim despre posturi ocupate, atunci se vorbeşte în cel mai rău caz, între ghilimele sintagma ‘rău’, de 13%”, a declarat Kelemen Hunor la Parlament, conform Agerpres.
Potrivit liderului UDMR, trebuie analizat, fiindcă sunt autorităţi locale unde poţi să ajungi la 20% posturi, fără probleme, „fiindcă au exagerat”, dar, în acelaşi timp, comunele, localităţile mici n-au cum să ajungă la 20%, fiindcă atunci rămân fără angajaţi.
„E nevoie de timp şi aceste două, trei săptămâni sunt necesare pentru a clarifica, dar trebuie să mergem şi cu aceste măsuri mai departe”, a punctat preşedintele UDMR.
Două săptămâni reprezintă un termen rezonabil pentru o reformă în administrația publică locală, dar și în cea centrală, consideră și liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, care a adăugat că nu există o alternativă în Parlament la actuala coaliție de guvernare.
”Nu credem că ar putea să existe acum o alternativă, în actualul Parlament, la această coaliție. Suntem de acord cu amânarea pentru că o reformă substanțială nu poți să o faci așa de pe o zi pe alta. Au apărut niște cifre în ultimele zile și cu aceste cifre trebuie să lucrăm mai multe zile. Și eu cred că două săptămâni e un termen rezonabil pentru ca să avem o reformă substanțială atât în administrația publică locală, cât și în administrația publică centrală”, a declarat deputatul UDMR, la Parlament.
Întrebat de ce se negociază cu demisia premierului pe masă, el a răspuns:
”Nu cred că e chiar o amenințare. Domnul Bolojan este un om hotărât. Nu cred că este un instrument de negociere. Domnul Bolojan este un om hotărât, dorește să facă reformă”.
Președintele Nicușor Dan va avea o întâlnire, marți, cu președinții partidelor din Coaliția de guvernare, potrivit unor surse politice. Discuțiile vin după ce premierul Ilie Bolojan ar fi amenințat că își dă demisia dacă reforma administrației locale nu este dusă la bun sfârșit. De altfel, este un subiect care a creat tensiuni între cele patru partide.