NEWS

Kievul și-a dat acordul privind Canalul Bâstroe! România poate realiza măsurători în zonă cu nave ucrainene

Kievul și-a dat acordul privind Canalul Bâstroe România poate realiza măsurători în zonă cu nave ucrainene
sursa foto: captura video

Autoritățile din România au primit, marți, 21 martie, acceptul din partea Ucrainei şi pentru Canalul Bâstroe, concomitent cu restul suprafeței rămase din Braţul Chilia, adică restul de aproximativ 65 de kilometri care nu au fost măsurați. Astfel, măsurătorile se vor face cu nave ucrainene şi ar putea dura până la 10 zile. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit ulterior cu o reacție.

Kievul și-a dat acordul privind Canalul Bâstroe! România poate realiza măsurători în zonă cu nave ucrainene

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, a anunțat marţi, pentru news.ro, că s-a primit acceptul din partea Ucrainei şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, aproximativ 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare.

Totuși, măsurătorile se vor face cu nave ucrainene, a mai spus oficialul din minister şi ar putea dura până la 10 zile.

El a precizat că ”s-a convenit că se vor folosi de data aceasta nave şi echipamente ucrainene, iar noi punem experţi la dispoziţie”.

”Este o chestiune de reciprocitate, cum am folosit pe Chilia, acolo unde braţul este comun, având în vedere că este teritoriu exclusiv ucrainean şi nu este graniţă comună pe aceste zone, mai sigur este să folosim navele şi echipamentele ucrainene”, a explicat oficialul din Ministerul Transporturilor, vorbind despre Canalul Bâstroe.

Scrioşteanu a arătat că estimează că în aproximativ 7-10 zile ar trebuie să dureze măsurarea celor 65 de kilometri din Braţul Bâstroe.

Și Sorin Grindeanu a venit cu o reacție

„Salut intenţia Ucrainei de a măsura adâncimea canalului Bâstroe! După săptămâni întregi de controverse este timpul să se facă lumină în această problemă bilaterală! Partea ucraineană a propus României să realizeze propriile măsurători la care noi să desemnăm un expert român! În prezent, avem un acord pentru măsurători care sunt efectuate de echipajele noastre pe braţul Chilia (partea ucraineană) între km 22 şi km 116. Partea română a solicitat acces pentru măsurători pe sectorul braţului Chilia cuprins între km 11 şi km 22, dar şi pe canalul Bâstroe. În condiţiile în care inclusiv reprezentanţii Comisiei Europene au susţinut solicitările României, insist că este în interesul ambelor state să fie clarificată situaţia dragajelor efectuate de Ucraina pe tot braţul Chilia şi pe canalul Bâstroe”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Anterior, la începutul lunii, Ministerul Transporturilor a cerut Ucrainei permisiunea să facă măsurători pe Bîstroe din 15 martie. În 23 februarie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu scria pe Facebook că „trei nave ale AFDJ Galați- dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile- așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bîstroe”.

Totodată, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, declara săptămâna trecută că în continuare aşteaptă acordul scris al părţii ucrainene pentru a putea finaliza măsurătorile de pe Canalul Bâstroe, el menţionând totodată că, din informaţiile primite de la oficialii ţării vecine, lucrările efectuate inclusiv anul acesta ar fi fost unele de întreţinere, care nu au afectat semnificativ debitele Dunării.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele