NEWS

Klaus Iohannis, chemat să dea explicații în Parlament. Și Kelemen Hunor îi cere președintelui să vorbească

Klaus Iohannis chemat să dea explicații în Parlament. Și Kelemen Hunor îi cere președintelui să vorbească
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis este chemat să dea explicații în Parlament. USR cere ședință extraordinară pentru ca șeful statului să explice de ce s-au anulat alegerile. În același timp, și liderul UDMR, Kelemen Hunor consideră că Iohannis ar trebui să rupă tăcerea pe acest subiect.

Klaus Iohannis, chemat să dea explicații în Parlament

În plenul Senatului, USR a cerut ședință extraordinară în care președintele Klaus Iohannis să dea explicații pentru alegerile anulate. În timpul intervenției liderului senatorilor USR, Ștefan Pălărie, președintele Senatului, Ilie Bolojan, i-a tăiat microfonul.

„În temeiul articolului 18 al liniatul 1, litera K, coroborat cu articolul 91 al liniatul 1, grupul USR solicită convocarea unei ședințe extraordinare, reale, în care președintele României, Klaus Iohannis, să prezinte Senatului României, sau dacă dorește, Parlamentului Reunit, un raport privind alegerile prezidențiale și anularea alegerilor din 24 noiembrie.

Noi nu putem ști dacă datele din luna mai vor fi niște date sigure, cu garanții sporite, vom fi lipsiți de orice ingerință a unui stat străin, fără să avem acest raport. Românii trebuie să știe dacă vor mai veni la vot, trebuie să știe care a fost procesul prin care a fost în mod real anulat turul întâi al alegerilor din luna noiembrie. Dacă lucrurile sunt atât de grave, atunci avem suspiciunea unui atac la esența democrației României, și anume alegeri libere și corecte. Iar președintele țării, care a fost la Cotroceni în acel moment, și care este astăzi… ”, a spus Ștefan Pălărie, informează Mediafax.

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, i-a tăiat microfonul:

„Domnule Pălărie, ați solicitat o intervenție pe ordinea de zi pe procedură și aveți, de fapt, o declarație politică. Eu înțeleg asta, pot să le înțeleg aceste lucruri, doar că vom lua act de faptul că atunci când un lider solicită intervenție pe ordinea de zi pe procedură și face altceva după vreo două intervenții, îl vom crede de neserios, la modul deschis, vă spun”.

„Domnule președinte, sumarizând, solicitarea grupului USR prin vocea liderului senatorilor este limpede, și anume completarea ordinii de zi cu subiectul votului pe marginea unei convocări de ședință extraordinară, în care domnul președinte Iohannis să dea explicații pentru alegerile anulate”, a completat Pălărie.

Și Kelemen Hunor îi cere președintelui să vorbească

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat într-un interviu  pentru Antena 3 CNN, că președintele Klaus Iohannis ar trebui să vină cu explicații legate de anularea alegerilor prezidențiale.

”Reporter: Ar trebui să vină şi acele dovezi pe care le au cerut mai mulți legate de anularea alegerilor?

Kelemen Hunor, lider UDMR: Categoric, Și eu aștept acest lucru.

Reporter: De la cine?

Kelemen Hunor, lider UDMR: De la președinte, n-ai de cine. Nu există altcineva. Nu poți să aștepți de la altcineva decât de la instituția prezidențială. Și asta înseamnă responsabilitatea președintelui. Că e în prelungire sau nu, chiar nu contează. De acolo trebuie să vină. Și alții ar putea să vină cu o explicație dacă au informații. Nu au. Acolo se adună totul. Nu poți să aștepți de la Serviciile Secrete, că nu ăsta este rolul lor. Să țină conferință de presă și să vorbească.

Reporter: Dumneavoastră aveți vreo explicație de ce tace președintele?

Kelemen Hunor, lider UDMR: Nu pot să spun altceva decât am spus și până acum. E responsabilitatea președintelui să vină cu mai multe argumente, mai multe explicații, cu mai multă transparență. Încă mai e o fereastră mică, după care se închide și această fereastră mică și intrăm în campanie în mod direct și mi-e frică să nu deconteze candidatul Coaliției această lipsă de comunicare și de transparență.

Trebuie să avem un vot pe buget. Pe 6 februarie sper că vom închide dezbaterile și votul pe buget, că avem nevoie de un buget. Suntem într-o situație destul de gravă, ca să mă exprim un pic mai reținut, fiindcă anul trecut am închis cu un deficit foarte mare atât pe buget, dar și pe comercial. Aceste lucruri trebuie văzute. Nu poți să cheltui mai mult decât câștigi, este un lucru elementar. Trebuie o restructurare, fiindcă fără o reformă nu poți să ajustezi această problemă din buget. Deci, multe, multe lucruri care necesită timp, răbdare și, bineînțeles, necesită sinceritate și foarte, foarte multă umilință și decență din partea oamenilor politici, mai ales celor din guvern.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, în Coaliție noi am stabilit, există un acord de Coaliție. Sunt convins că Antonescu are prima șansă să intre în turul doi din toți candidații care acum sunt pe teren sau încearcă să intre pe teren și dacă intră în turul doi, atunci trebuie să luptăm să câștige turul doi Antonescu.”, a declarat Kelemen Hunor.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele