Printre alte discuții serioase, șeful statului, Klaus Iohannis, a vorbiit cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și despre ridicarea vizelor pentru români, măsură așteptată și promisă de ani de zile. Vezi în rândurile de mai jos și cât costă în prezent intrarea în SUA și care sunt pașii de urmat pentru a aplica în vederea obținerii unei vize.
Vineri, Klaus Iohannis a avut o serie de discuții cu Kamala Harris și pe subiectul ridicării vizelor pentru români. Mai mult, preşedintele a subliniat că a fost de acord cu vicepreşedintele SUA că această criză din Ucraina „poate reprezenta o oportunitate istorică de a trece la o adevărată independenţă energetică europeană faţă de gazul rusesc”.
„Această presiune se suprapune pe dificultăţile de ordin economic, energetic, pe care este nevoită să le facă faţă”, a completat şeful statului.
Potrivit preşedintelui României, discuţiile au vizat şi „Visa Waiver pentru România”. Totuși, șeful statului nu a precizat dacă oficialul american a oferit un răspuns pozitiv în această chestiune.
„Sperăm să avem rezultate pe această linie. Sunt sigur că discuţiile de substanţă vor fi urmate de decizii concrete şi decizii adecvate contextului fără precedent”, a conchis Iohannis.
Românii care vor sa călătorească în SUA sunt nevoiți în prezent să urmeze câțiva pași clar stabiliți, astfel încât să poată primi viza. În acest moment România nu face parte din programul Visa Waiver, care permite cetățenilor din 40 de țări să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism, pentru șederi de până la 90 de zile, fără viză. Astfel, condițiile pentru cei care vor să ajungă pe tărâm american sunt mai complicate, arată US Travel.
Pentru a putea participa la programul american Visa Waiver, de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească și alte cerinţe, legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.
Majoritatea solicitanţilor, inclusiv copiii, trebuie să platească o taxă pentru a demara procedura de solicitare a vizei. Această taxă de procesare a vizei trebuie platită indiferent dacă viza a fost acordată sau refuzată.
Taxa de procesare a vizei este nereturnabilă şi nu poate fi transferată unei alte persoane. Solicitanţii trebuie să stabilească dacă au sau nu nevoie de viză pentru a călători în SUA.
Sumele sunt indicate în dolari americani (dar plata se face în RON)
Formular de plată – $160 (Vizele de tip B, C-1, D, F, I, J, M, T, TN/TD, U)
Formular de plată – $190 (Vizele de tip H, L, O, P, Q, R)
Formular de plată – $265 (Vizele de tip K)
Formular de plată – $205 (Vizele de tip E)
Solicitanţii de viză pot plăti taxa de procesare a vizei în numerar la orice sucursală Banca Transilvania sau prin reteaua APM BT Express. Taxa se achită în Lei. Înainte de a merge la bancă, trebuie să printaţi avizul de plată corespunzător vizei SUA pentru care doriţi să aplicaţi. De asemenea, există și varianta de a plăți online, însă această facilitate este disponibilă doar pentru aplicanţii care deţin un cont la Banca Transilvania.
Ulterior, trebuie să accesaţi sistemul online pentru efectuarea programării şi să creaţi un profil și să urmați pașii în vederea programării uni interviu la Ambasada SUA la București.