NEWS

Klaus Iohannis iese la pensie. Cererea neașteptată a președintelui

Klaus Iohannis iese la pensie. Cererea neașteptată a președintelui
sursa foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, iese la pensie. După ce postul său de profesor a fost blocat timp de 27 de ani, șeful statului s-a hotărât să-și depună cererea de pensionare și să elibereze locul pentru un alt profesor de fizică la liceul în care a predat.

Klaus Iohannis iese la pensie

Un anunț neașteptat a venit marți de la Sibiu după 27 de ani de când Klaus Iohannis a ținut ocupat postul de profesor de fizică pe care l-a ocupat vreme de 19 ani la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.

Catedra sa de fizică a devenit disponibilă după ce Iohannis a depus o cerere de pensionare.

Lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată recent, iar printre acestea se află și catedra de fizică de la Colegiul Brukenthal, cu predare în limba germană, ce presupune 18 ore de predare, reprezentând o catedră completă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, a explicat că președintele României și-a depus cererea de pensionare pentru poziția de profesor de fizică, invocând limita de vârstă.

„Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a spus Constantin Dincă, conform Ora de Sibiu.

Acest post este inclus în lista posturilor vacante pentru angajare pe o perioadă determinată de 4 ani și poate fi ocupat de un candidat cu definitivat, care trebuie să obțină o notă sau medie de cel puțin 7 la examenul de Titularizare.

Anunț de la Palatul Cotroceni

Administratia Prezidențială a confirmat oficial informațiile din presă.

“Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limită de vârstă”, a transmis Palatul Cotroceni.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele