Într-o recepție de Ziua Națională la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis laudă pe fugă România, chiar cu puțin timp înainte de a decola spre Dubai, acolo unde va participa la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), timp de trei zile.
Recent întors dintr-un turneu din Africa, președintele Klaus Iohannis a participat la ceremoniile dedicate Zilei Naționale pe 1 Decembrie. După parada de la Arcul de Triumf, șeful statului a grăbit organizarea unei recepții la Palatul Cotroceni pentru a avea timp să se îmbarce în avionul care îl va duce spre Dubai.
În discursul susținut în fața invitaților săi, președintele a lăudat România și progresele înregistrate de țara noastră de-a lungul istoriei, dar și în ultimii ani.
”1 Decembrie este sărbătoarea care ne aduce împreună pe noi, românii, indiferent unde ne aflăm, reconectându-ne la spiritul unității noastre naționale.
O celebrăm an de an, de fiecare dată cu emoția de a fi parte a unei comunități în care ne simțim acasă, de a vibra, ascultând imnul și fluturând drapelul la manifestările din toată țara prilejuite de această zi, cu bucuria de a împărtăși cu ceilalți aceleași simboluri și aceeași identitate națională.
Cele mai mari izbânzi, în special obținerea Independenței și realizarea Marii Uniri, momente care ne-au definit modernitatea, au fost înfăptuite atunci când românii au lăsat deoparte diferențele, au pus mai presus de orice binele și viitorul statului și au fost uniți în jurul acelorași idealuri și aspirații.
La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reușitelor și a progreselor realizate”, a punctat Klaus Iohannis.
Click to display the embedded YouTube video
Klaus Iohannis s-a referit și la schimbările pe care țara noastră le mai are de făcut în viitor, reforme amânate de mult timp care vor servi românilor în viitor.
”Suntem cu toții conștienți că în România mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amânate atât de mult timp trebuie să continue într-un ritm mult mai alert.
Susținerea investițiilor, întărirea capacității instituțiilor de a servi corect interesele cetățenilor, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea serviciilor de sănătate, modernizarea administrației publice sunt obiective la care s-a început să se lucreze, dar nu am ajuns încă unde ne-am propus”, a precizat președintele în discursul de la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a făcut referire și la marile proiecte de investiții, dar și la noile legi ale educației la care a ținut atât de mult personal.
”În ultimii ani, au fost demarate numeroase proiecte mari, inclusiv în zona energetică, unde s-au pus bazele utilizării unor tehnologii verzi care să reducă semnificativ dependența de gazul importat, aspect vital în actuala situație geopolitică.
Au fost pornite reforme ale sistemelor publice, avem noi legi ale educației, continuăm digitalizarea administrației, avem asigurate resurse pentru modernizarea Armatei într-un context extrem de dificil”, a completat Iohannis.
Din discursul președintelui nu puteau să lipsească referiri și la anul electoral 2024, an greu pentru alegători, cu patru rânduri de alegeri.
”Toate trebuie continuate. 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. Și aceasta deoarece vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac, sperăm, auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluția comunităților în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, și alegeri prezidențiale, care vor arăta opțiunea românilor pentru cea mai înaltă funcție în stat.
De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul națiunii și, totodată, să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenți, pot deveni amenințări reale la adresa principiilor de bază ale societății noastre și a sistemului nostru de valori”, a completat Klaus Iohannis.