NEWS

Klaus Iohannis și-a făcut public bilanțul celor două mandate! Peste 1.500 de pagini cu realizări, pe domenii și fotografii de la evenimente DOCUMENTE

Klaus Iohannis și-a făcut public bilanțul celor două mandate Peste 1.500 de pagini cu realizări pe domenii și fotografii de la evenimente DOCUMENTE
sursa foto: INQUAM PHOTOS Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis și-a făcut recent bilanțul celor două mandate, prezentând toată activitatea șefului de stat care s-a aflat timp de un deceniu la conducerea țării. În cele 1.500 de pagini ale celor două documente acesta își prezintă realizările sale, alături de o mare parte din comunicatele de presă ale Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis și-a făcut public bilanțul celor două mandate! Peste 1.500 de pagini cu realizări, pe domenii și fotografii de la evenimente

Klaus Iohannis şi-a făcut public, la scurt timp după ce şi-a încheiat mandatul, printr-o ceremonie oficială, la Palatul Cotroceni, bilanţul celor două mandate în fruntea ţării, în două volume cuprinzând peste 1.500 de pagini cu realizări, pe domenii şi fotografii de la evenimente, fiind practic vorba de o prezentare a legilor pe care le-a reexaminat și promulgat, cât și

Vezi aici cele două bilanțuri:

Bianț 2019 – 2024 https://heyzine.com/flip-book/d87020a187.html#page/

Bilanț 2014 – 2019 https://www.presidency.ro/bilant_2014_2019/

Primul mandat al preşedintelui Klaus Iohannis, 2014-2019, e sintetizat în 831 de pagini, pe capitole precum apărarea şi securitatea ţării, politica externă, afeceri europene, consolidarea statului de drept, relaţia cu cetăţenii, apărarea valorilor economiei de piaţă, politici de sănătate eficiente, relaţia cu românii din afara ţării şi un ultim Capitol, intitulat ”Spre România Normală”. Informaţiile sunt însoţite de fotografii de la evenimentele oficiale.

El arată în finalul bilanţului primului mandat că ”România normală, o ţară în care statul funcţionează în slujba cetăţeanului, este proiectul său pentru noul mandat, 2019-2024”.

Al doilea mandat al preşedintelui, 2019-2024, a fost sintetizat în 769 de pagini, pe capitole precum apărare, politică externă, afaceri europene, cadrul legislativ solid şi coerent, relaţia cu cetăţenii, societatea civilă, cu autorităţile publice şi cu clasa politică, România Educată, dezvoltarea economică, pandemia COVID-19, climă şi sustenabilitae, promovarea culturii, apărarea patrimoniului, relaţia cu românii din afara ţării.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele