LIFESTYLE

Kristin Cabot, șefa de HR surprinsă de kiss cam la concertul Coldplay, dezvăluiri șocante despre fostul ei șef: „Nu era omul pe care îl credeam…”

Kristin Cabot șefa de HR surprinsă de kiss cam la concertul Coldplay dezvăluiri șocante despre fostul ei șef Nu era omul pe care îl credeam...
foto: TikTok

Kristin Cabot, șefa de HR care a fost surprinsă de kiss cam în timp ce se afla la un concert Coldplay alături de CEO-ul companiei, rupe tăcerea despre momentul care a devenit viral în 2025. Iată ce a spus despre bărbatul care i-a fost superior ani de zile!

Pe data de 15 iulie 2025, „kiss cam”-ul a surprins o scenă intimă între Andy Byron, CEO-ul companiei Astronomer, și Kristin Cabot, pe atunci șefa departamentului de Resurse Umane. Cei doi erau foarte apropiați până când au realizat că au apărut pe marile ecrane ale stadionului și că au fost văzuți împreună atunci când nu era cazul.

De pe scenă, solistul trupei, Chris Martin, a remarcat situația și a comentat spontan: „Uite-i pe ăștia doi…”.

După ce Byron a dispărut rapid din cadru, iar Cabot și-a acoperit fața vizibil incomodată, artistul a continuat în glumă: „Ori au o relație extraconjugală, ori sunt foarte timizi”. Ulterior, aparent jenat de context, a mai adăugat: „sper că nu am făcut ceva rău…”.

În doar câteva zile, momentul a devenit viral pe rețelele de socializare, iar cei doi și-au pierdut funcțiile din companie.

Kris Cabot, dezvăluiri despre fostul ei șef

La aproape un an de la episodul care a schimbat complet viața celor doi, Kristin Cabot a decis să vorbească public despre cele întâmplate. Astfel, într-un podcast organizat de Oprah Winfrey, femeia a oferit detalii neștiute despre fostul ei șef.

Ea susține că nu a existat nicio relație sexuală între ei și că primul lor sărut ar fi avut loc chiar la concertul Coldplay.

Astăzi, spune că nu mai păstrează nicio legătură cu Andy Byron și că a fost dezamăgită de bărbatul care i-a schimbat complet viața:

„A existat o mare lipsă de onestitate și integritate din partea lui. Nu era omul pe care îl credeam, iar minciuna e ceva ce nu pot accepta”, a spus ea.

Totuși, a evitat să intre în detalii despre ceea ce i-ar fi ascuns fostul CEO, explicând că experiența expunerii publice a fost deja extrem de dificilă.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele