NEWS

Lege nouă de circulație pe drumurile publice din Bulgaria. Atenție de călătorie emisă de MAE

Lege nouă de circulație pe drumurile publice din Bulgaria. Atenție de călătorie emisă de MAE
Bulgaria Sursă foto: Pixabay

Cei care călătoresc prin Bulgaria trebuie să știe că țara vecină are o lege nouă de circulație pe drumurile publice. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie în acest sens.

Bulgaria are o nouă lege de circulație pe drumurile publice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că autoritățile bulgare au modificat legea privind circulaţia pe drumurile publice din această țară.

Astfel, șoferii vor fi obligați să achite pe loc amenzile primite în trafic. Măsura se aplică conducătorilor auto care nu au domiciliul pe teritoriul Bulgariei, inclusiv cetățenilor români.

Plata contravenției se va achita pe loc prin card bancar, autospecialele poliției fiind dotate cu aparat de tip POS sau la cel mai apropiat automat de plată unde echipajul de poliţie îl va conduce pe conducătorul auto amendat.

Cuantumul amenzilor nu va putea fi achitat în numerar.

Refuzul de a achita aceste amenzi în condițiile de mai sus atrage posibilitatea reținerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare, în baza unui ordin emis de agentul constatator, ordin cu valabilitate de maximum trei luni. Acesta poate fi anulat oricând în acest interval de timp, în condițiile achitării amenzii.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul telefonului de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă și consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro și www.mae.ro.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele