NEWS

Legea ANI a picat în Parlament. Argumentele senatorilor și acuzațiile PSD

Legea ANI a picat în Parlament. Argumentele senatorilor și acuzațiile PSD
Legea ANI

Jalon important în PNRR, Legea ANI a picat la vot în Senat care este for decizional. Reprezentanții PSD acuză liberalii că au încercat să-l salveze pe șeful USR, Dominic Fritz, vizat direct de actul normativ.

Legea ANI a picat

Legea ANI a fost respinsă de plen după ce nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Au fost 112 de senatori prezenţi, din 134, şi s-au întregistrat 55 de voturi ”pentru”, 28 de abţineri şi 29 de senatori nu au votat. PNL a anunţat că părăseşte sala, în momentul votului.

Într-adevăr, astăzi am constatat că Ilie Bolojan, premierul României, care vorbeşte despre cele 770 de milioane de euro pe care România trebuie să le absoarbă şi din acest considerent ne-a şi chemat într-o sesiune extraordinară, ceea ce valorează este prietenia domniei sale cu domnul Fritz. Astăzi, dragi colegi, este ziua prieteniei. Pentru România, costurile acestei prietenii înseamnă 770 de milioane de euro”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir, în plen, după vot.

Aşa ceva, cred că nu este nici între preşedintele Chinei şi preşedinte SUA. 770 de milioane”, a mai spus Zamfir, citat de News.ro.

Liberalii redepun legea

Senatorul USR Gheorghe Şipoş, consideră că, prin faptul că această lege nu a fost aprobată, am salvat aceşti bani, împreună cu colegii, pentru că legea ar fi fost neconstituţională.

Mâine, împreună cu colegii de la PNL, vom redepune această lege, fără acel amendament toxic, ilegal, neconstituţional. Săptămâna viitoare vom avea din nou şi este convocată o sesiune extraordinară şi vom da încă o şansă acestei legi”, a spus Şipoş.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat joi că în comisia juridică din Senat a trecut un amendament la legea ANI extrem de grav şi neconstituţional, care pune în pericol 800 de milioane de euro din banii PNRR, o nouă sancţiune pentru faptele de incompatibilitate şi conflict de interese întâmplate anterioare intrării în vigoare a legii.

El a acuzat că amendamentul îl vizează pe el, care are un astfel de verdict în instanţă şi a arătat că potrivit Constituţiei, orice lege poate să producă efecte doar în viitor.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele