Legea salariului minim european. Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de lege privind introducerea salariului minim european în România, care urmează să intre în vigoare cel târziu la 15 noiembrie 2024.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu care a publicat documentul mult așteptat de români:
PROIECT LEGE SALARIUL MINIM EUROPEAN
Potrivit noilor reglementări, salariul minim brut pe țară va fi stabilit printr-un mecanism obiectiv, aliniat cu orientările Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate.
Noua lege prevede un sistem de determinare și actualizare a salariului minim, bazat pe criterii obiective. Acestea includ puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor, rata de creștere a salariilor și productivitatea națională pe termen lung. Procedura de evaluare va fi realizată de Ministerul Muncii în colaborare cu o instituție de cercetare specializată, asigurând astfel un nivel de trai decent și reducerea sărăciei în rândul angajaților, potrivit puterea.ro.

Prin noile prevederi, angajatorii nu vor putea menține angajații pe salariul minim european mai mult de 24 de luni, fiind obligați să majoreze salariile după această perioadă. De asemenea, angajații cu peste un an vechime care sunt plătiți cu salariul minim vor beneficia de o creștere salarială la momentul introducerii legii.
Acum, salariul minim brut pe țară este stabilit prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și patronatelor. Noua lege va modifica această procedură, introducând un mecanism mai transparent și predictibil. Astfel, se urmărește îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai pentru toți angajații, în special pentru cei aflați în sectoare vulnerabile.
Această inițiativă legislativă reprezintă un pas important în alinierea României la standardele europene de protecție socială și salarizare, având potențialul de a îmbunătăți semnificativ viața angajaților din întreaga țară.