Limita de 100 ml pentru lichide în bagaj, eliminată și pe aeroporturile din România. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a făcut un pas important în acest sens.
CNAB a semnat deja un contract pentru achiziționarea de echipamente de control de securitate avansate, care vor permite procesarea lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) fără limitările actuale.
Compania Națională Aeroporturi București a explicat întreg procesul de implementare și modalitățile prin care vor fi instalate noile aparate.
„CNAB a încheiat un contract al cărui obiect îl constituie livrarea de echipamente de control de securitate ce permit inclusiv ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs).
Procesul de livrare, instalare și punere în funcțiune a echipamentelor în cauză (EDS CB C3) se desfășoară în două etape (două loturi: un lot pentru Terminalul Plecări Extindere, respectiv un lot pentru Terminalul Plecări), progresiv, astfel încât operațiunile circumscrise înlocuirii echipamentelor existente cu cele noi să nu impacteze capacitatea de procesare a pasagerilor și bagajelor de cabină ale acestora”.
Conform informațiilor furnizate de CNAB, instalarea și punerea în funcțiune a tuturor echipamentelor noi ar urma să fie finalizată cel târziu în primul trimestru al anului 2026. Abia după această dată se vor putea ridica efectiv restricțiile pentru LAGs.
Chiar și după implementarea noilor sisteme, siguranța rămâne prioritară. CNAB a subliniat că „articolele care vor genera alarme în urma controlului de securitate efectuat prin intermediul noilor sisteme EDSCB C3 vor putea fi acceptate la transport numai în condițiile în care, în procesul de control de securitate, alarmele în cauză sunt clarificate”.
Decizia CNAB vine în contextul unor schimbări la nivel european. Comisia Europeană a autorizat recent instalarea pe aeroporturi a scannerelor care permit pasagerilor să transporte în bagajele de mână recipiente cu lichide cu un volum mai mare de 100 de mililitri.
„Am aprobat această primă configurație de scanere de aeroport care permit pasagerilor să aducă la bord recipiente mai mari pentru lichide. Responsabilitatea informării pasagerilor rămâne la fiecare aeroport, iar acesta trebuie să informeze pe deplin pasagerii dacă utilizează sau nu această tehnologie de ultimă generație”, a spus recent Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Transporturi.