NEWS

Linie telefonică gratuită pentru consilierea consumatorilor de droguri

Linie telefonică gratuită pentru consilierea consumatorilor de droguri
SURSĂ FOTO: PRO TV

A fost deschisă o linie telefonică gratuită pentru consilierea consumatorilor de droguri. De asemenea, aceasta este și confidențială.

Agenția Națională Antidrog, în parteneriat cu asociația Happy Minds, în cadrul DepreHUB a lansat o linie telefonică gratuită și confidențială, adresată persoanelor consumatoare de droguri sau aparținătorilor acestora, unde se oferă consiliere psihologică, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Linie telefonică gratuită. A avut loc primul exercițiu

În cadrul evenimentului de lansare, copiii şi tinerii prezenţi au învăţat despre efectele periculoase ale substanţelor interzise.

„Împreună cu cei de la Happy Minds s-a deschis aceasta linie telefonica unde se va folosi consiliere psihologică gratuită şi confidenţială. Acest serviciu vine în întâmpinarea celor care nu sunt pregătiţi să se deplaseze fizic la specialişti sau nu sunt pregătiţi să se ancoreze în realitate”. spune Ramona Dabija, director Agenția Națională Antidrog.

Exerciţiul a avut loc în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean Ilfov, în parteneriat cu Antena 3 CNN, cu tema cultură și tradiții, diversitate în unitate europeană.

Fenomenul consumului de droguri a „explodat” în România, potrivit unei statistici sunt cel puţin un milion de persoane care au consumat „cel puţin o dată în viaţă” droguri, iar strategia de luptă împotriva acestui fenomen ţine de prevenţie, combatere şi tratament, a afirmat joi Cătălin Ţone, expert antidrogl, potrivit Agerpres.

Consumul de droguri a explodat

„Este un trend mondial şi european şi România se încadrează pe acest trend. Fenomenul a explodat în România. Avem statistica datând din anul 2022 – cel puţin un milion de persoane care au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri, dar cu siguranţă în noul raport oficial cifra va sări undeva de un milion şi jumătate.

Nu toate sunt dependenţe, vorbim aici de persoane care probabil doar au debutat, dar cu siguranţă că sunt câteva zeci de mii, sute de mii dependente. Fiecare ţară îşi pregăteşte şi fiecare ţară luptă cu acest fenomen care, în opinia mea, este cel mai complet fenomen social şi îşi perfectează sistemul pe cei trei piloni.

Vorbim de prevenire, care este o activitate extrem de complexă, ceea ce facem noi acum; despre combatere, care înseamnă probarea activităţii reţelelor internaţionale de traficanţi, care transportă droguri de la locul de producţie până la consumatorul final, şi vorbim despre un lucru extrem de important, despre tratament, tratarea dependenţei de droguri”, a precizat Ţone, la conferinţa „Dependenţa de droguri”, un eveniment organizat la Casa de Cultură a Studenţilor.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Şoselele din România pe care şoferii trebuie să plătească rovinieta şi excepţiile de la lege
Şoselele din România pe care şoferii trebuie să plătească rovinieta şi excepţiile de la lege
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un...
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o recoltă bogată în grădină
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită pe uscat, în aer şi pe mare și poate schimba soarta unui război
Armata puternică din Europa care va beneficia de o armă de top. Poate fi folosită...
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Ucis de un chips picant. Copil de 14 ani, sfârșit înfiorător
Ucis de un chips picant. Copil de 14 ani, sfârșit înfiorător
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Război total între Antena 1 și Pro TV. Chefii plecați au detonat bomba
Război total între Antena 1 și Pro TV. Chefii plecați au detonat bomba
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Este anunțul colosal pentru toți românii care au aur acasă!
Este anunțul colosal pentru toți românii care au aur acasă!
Cum arăta Gina Pistol până să își facă 4 operații la nas. Imagini ȘOC, e de nerecunoscut!
Cum arăta Gina Pistol până să își facă 4 operații la nas. Imagini ȘOC, e...