LIFESTYLE

Lista de băuturi pentru Revelion. Ce alcool poți consuma la petrecerea de Anul Nou

Lista de băuturi pentru Revelion. Ce alcool poți consuma la petrecerea de Anul Nou
Sursa foto: Click.ro

Lista de băuturi pentru Revelion este deosebit de importantă dacă vrei ca evenimentul pe care l-ai organizat să iasă perfect. Vezi mai jos ce alcool poți consuma la petrecerea de Anul Nou din 2023.

Lista de băuturi pentru Revelion

Revelionul este cea mai așteptată petrecere a anului. De aceea, totul trebuie să fie perfect: muzica, invitații, mâncarea, alcoolul și decorul, toate contează în egală măsură, însă ca totul să meargă aşa cum ţi-ai dorit este important să găsești echilibrul lor. Află o serie de recomandări pentru lista de băuturi pentru Revelion.

Petrecerea e lungă, gusturile prietenilor tăi sunt dintre cele mai diferite, iar atmosfera trebuie susținută. Așa că lista băuturilor poate influența dramatic succesul unei petreceri. Am adunat câteva recomandări de băuturi excepționale pentru marea petrecere.

Ce alcool poți consuma la petrecerea de Anul Nou

Apa, cea mai importantă

Fii sigur că invitații tăi vor avea la îndemână apă toată seara. Alcoolul deshidratează, iar mahmureala este răspunsul organismului la privarea de apă, în timp ce se simte „intoxicat”. Și cum nimeni nu vrea să se culce prea devreme în seara de Revelion, ar fi bine ca după fiecare unitate de alcool pe care-o bei să iei și (cel puțin) câteva guri de apă.

Șampania

Este unul dintre simbolurile petrecerii de Revelion și al prosperității, drept urmare nu poate lipsi din lista de băuturi pentru Revelion. Ca să fie autentică, șampania trebuie musai să fie produsă în regiunea franceză Champagne. Pe lângă autenticitate, asta conferă un nivel excepțional al calității, dar și un cost pe măsură. Cu toate acestea, dacă vrei să înțelegi exact care-i treaba cu lupta dintre șampanie și alte spumante, acum e ocazia perfectă.

Și dacă mai ai nevoie de alte motive s-o incluzi pe lista de cumpărături, cercetătorii britanici ai Universității Reading, Anglia, afirmă că polifenolii din bulele acestei băuturi reduc semnificativ riscul de atac de cord sau accident vascular.

Vinul alb și roșu

Este lubrifiantul preferat pentru discuții relaxate, dacă este ales corect. Vinul alb este potrivit pentru o astfel de ocazie, datorită gustului proaspăt și aromei fructate. Este indicat să alegi vinuri seci, capabile să susțină o cină lungă și discuții aprinse. Corpul lejer și alcoolul relativ scăzut te vor ajuta să menții lucrurile lucide până spre dimineață, iar aciditatea vinului trebuie să facă casă bună cu ce ai în farfurie.

Pentru iubitorii de vin roșu sugerăm alegerea unui vin sec și lejer, precum un Merlot de cursă lungă. Acesta trebuie să fie echilibrat, cu alcool discret și o aciditate moderată. Este numai bun alături de o friptură bogată sau cu o felie de cozonac.

Coniacul

Coniacul trece drept una dintre cele mai fine băuturi și este asociat de către mulți cu „the good days”. Nu-i de mirare, luând în considerare că unele versiuni sunt păstrate chiar și 40 de ani în butoaie de stejar, pentru învechire. Așadar, nu ar trebui să lipsească nici din lista ta de băuturi pentru Revelion.

Whiskey

Ai tot ai auzit vorbindu-se de whiskey-urile japoneze, iar dacă nu ai avut încă ocazia să le experimentezi suntem convinși că seara de Revelion este ocazia perfectă pentru o astfel de întâlnire. Pariem că vei fi uluit de complexitatea unui Hibiki Harmony. Un blend de 10 whiskey-uri japoneze din cereale dau naștere unei licori cu arome de trandafir, litchi, fructe de pădure, o notă subtilă de rozmarin, lemn de santal și cu o dulceață asemănătoare cu cea a mierii. Cu adevărat o experiență care trebuie împărțită cu cei dragi, de sărbători.

Combinația de rom și vodcă

Dacă pariezi pe acest combo, vei avea deja pe rafturile barului tău baza celor mai multe cocktailuri clasice cu care să-ți impresionezi invitații. Îți vor mai trebui doar câteva ingrediente naturale pentru a transforma noaptea de Revelion într-un cocktail party memorabil.

Rom

Romul stă la baza multor cocktailuri cunoscute. Cuba Libre, Daiquiri, Pina Colada, Mojito sunt doar câteva dintre ele și toate au aceeași capacitate de a susține distracția pe tot parcursul petrecerii. În plus, au și acel aer festiv-relaxat, numai bun pentru o astfel de seară.

Nu-ți trebuie un rom foarte complex pentru asta, dar trebuie să fie unul de bună calitate. Așa că te sfătuim să pui mâna pe un  Takamaka White, un rom originar din Seychelles cu note de piersici și lămâie și after taste lung, dulce-fructat. Fiind un rom alb, este ideal ca ingredient de bază pentru cele mai exotice cocktailuri, însă este suficient de aromat încât să poată fi savurat și simplu.

Vodca

Merge foarte bine alături de pește și fructe de mare, sau alături de startere. O vodcă bună ar trebui să fie fără gust și miros puternic și trebuie băută întotdeauna rece. Doar astfel îi vei simți finețea aromei. Îți recomandăm să iei în calcul o sticlă de Purity Signature 34 Organic Vodka, o vodcă făcută într-o distilerie suedeză, cu o abordare modernă. Această băutură a fost creată special pentru cocktailuri, însă cele 34 de filtrări de care a avut parte garantează o finețe aparte și atunci când este băută simplă sau cu gheață.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele