Casa de modă Louis Vuitton folosește modelul cămășii din Mărginimea Sibiului în ultima sa colecție din 2024. Însă, brandul de lux nu a menționat originea modelului și nici nu a solicitat acordul păstrătorilor de zestre culturală, potrivit unui anunț organizației Blouse roumaine.
Prin urmare, organizația amintită a inițiat campania „Give Credit”, o campanie prin care solicită brandului Louis Vuitton să scoată piesa respectivă din colecție, cel puțin până la obținerea acordului din partea comunităților, cu creditarea originii”.
„Dragi comunităţi din Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Ţara Făgăraşului, Argeş, Sudul şi Centrul Transilvaniei şi orice persoană, colecţionar, artizan şi simplu iubitor, iubitoare a cămăşii şi portului specific Marginimii Sibiului, păstrat inclusiv în zonele unde au migrat oamenii din această regiune, va rugăm să ne sprijiniţi în noua campanie “Give Credit” (A da recunoaştere) ce are în centrul său utilizarea de către brandul Louis Vuitton a cămăşii de Mărginime in noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală”, potrivit mesajului publicat pe La Blouse roumaine.
Internauții sunt rugați să urce fotografii cu vestitele cămași din Mărginime și să indice zona de proveniență precum și câteva cuvinte prin care să ceară celor de la Louis Vuitton să scoată din ultima colecție piesele care seamănă cu vestita veșminte din Mărginime.

„Dacă sunteţi organizaţi în cadrul unor asociaţii, fundaţii, grupuri de iniţiativă, companii etc, va rugăm să ne scrieţi mesaje de susţinere oficiale şi să le trimiteţi pe adresa contact@lablouseroumaine.io”, se mai arată în mesajul transmis organizației.
Mesajul a ajuns și pe pagina brandului Louis Vuitton. Mesajul a fost trimis şi pe pagina brandului de mii de persoane. Cămașa din Mărginime este descrisă pe site-ul companiei deținute de Bernard Arnault drept o ținută cu detalii grafice și un look proaspăt și boem.
Este confecţionată din in, într-o croială amplă, iar mânecile balon şi decolteul sunt accentuate cu inserţii de dantelă contrastantă. Talia şi manşetele sunt elastice pentru a sublinia volumul, în timp ce legăturile largi din piele adaugă dimensiune în partea din faţă”, este descrierea bluzei pe site-ul Louis Vuitton, potrivit stirileprotv.ro.